Peste 6 MILIOANE de PASAGERI pe AEROPORTURILE din Capitală, în primele TREI trimestre

Peste 6 MILIOANE de PASAGERI pe AEROPORTURILE din Capitală, în primele TREI trimestre

Compania Națională Aeroporturi București a realizat în primele nouă luni ale anului, un trafic aerian de aproape 6,32 milioane de pasageri, cu 7,7% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul mișcărilor de aeronave a ajuns la 77.190, în creștere cu 5,7%, scrie Agerpres.

"Pe cele două aeroporturi ale Capitalei — Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa-Aurel Vlaicu — s-a înregistrat un trafic aerian de 6.315.511 de pasageri și 77.190 mișcări de aeronave, în primele nouă luni ale acestui an. Numărul pasagerilor care au tranzitat cele două aeroporturi din București în primele trei trimestre din 2014 a înregistrat o creștere de 7,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, confirmând astfel premisele atingerii pragului de opt milioane de pasageri în întreg anul 2014", potrivit unui comunicat al companiei, remis joi de Agerpres.

În septembrie, traficul aerian înregistrat de CNAB a fost de 829.396 de pasageri, cu aproape 9% mai mult față de perioada similară din 2013. Numărul de mișcări de aeronave a crescut cu peste 9% comparativ cu septembrie 2013, ajungând la 9.529 de aterizări și decolări.

Compania subliniază că evoluția numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale CNAB devansează semnificativ tendința generală înregistrată la nivel european.

"Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, și o creștere a numărului de mișcări de aeronave, depășind și la acest capitol trendul european. Astfel, în primele nouă luni ale anului 2014, numărul mișcărilor de aeronave pe aeroporturile din București a crescut cu 5,7% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut", se precizează în comunicat.

Pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București (AIHCB) operează în prezent 37 de companii aeriene, care transportă pasageri către 87 de destinații. În anul 2013, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene: easyJet Air și Air Șerbia, iar, din 2014, Ryanair și Air Baltic au operat primele curse regulate pe Aeroportul Henri Coandă.

Compania Națională Aeroporturi București și-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 și asigură coordonarea operațională și managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înființată prin fuziunea societăților care gestionau aeroporturile bucureștene: Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu.