Peste 500 de incendii în 24 de ore. Focul și vântul fac prăpăd
- Petrisor Cana
- 10 martie 2019, 17:05
Peste 500 de incendii au avut loc, în întreaga țară, de sâmbătă și până duminică dimineața. Majoritatea au fost arderi de vegetație, au precizat, pentru EVZ, oficiali ai IGSU. Pompierii avertizează că vântul puternic îngreunează intervențiile și amplifică focarele. De la începutul lunii martie, au avut loc peste 1300 de incendii de vegetație uscată care au afectat peste 3.800 de ha și mai multe gospodării.
Un incendiu puternic a izbucnit, ieri, la Sascut, județul Bacău, la un depozit de materiale de construcții. Pompierii se luptă cu flăcările în condiții de vânt puternic. Din cauza degajărilor mari de fum, ISU Bacau a transmis un mesaj de avertizare pentru populație, prin intermediul sistemului Ro-Alert.
Un alt incendiu, de această dată de vegetaţie uscată, a izbucnit, duminică, în curtea unei biserici de lemn din suburbia Parpaniţa a oraşului Negreşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” (ISU) Vaslui. „Iniţial, la faţa locului a intervenit Garda Negreşti cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi patru subofiţeri, după care a fost trimisă în sprijin o autospecială de primă intervenţie şi comandă cu patru subofiţeri din cadrul Detaşamentului Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Georgică Onofreiasa, citat de agerpres.ro.
Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ cinci hectare, iar riscul de propagare este foarte mare din cauza vântului puternic. Judeţul Vaslui se află sub cod galben de vânt, meteorologii anunţând că în zonă se vor semnala intensificări ale vântului viteze la rafală de 55 - 65 km/h, iar izolat de 75km/h.
În întreaga țară, de sâmbătă și până duminică dimineața, au avut loc 526 de incendii. Majoritatea au fost arderi de vegetație, au precizat, pentru EVZ, oficiali ai IGSU. Pompierii avertizează că vântul puternic îngreunează intervențiile și amplifică focarele. IGSU avertizează populația să nu aprindă focul în camp deschis și a transmis că, în primele cinci zile ale lunii martie, au acționat pentru stingerea a 1300 de incendii de vegetație uscată care au afectat peste 3.800 de ha și mai multe gospodării.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi ninsori viscolite pentru zona de munte din 27 de judeţe, valabilă până luni după-amiaza.