Peste 150 de locuințe din Sectorul 6 au rămas fără gaze. Distrigaz Sud a oprit alimentarea

Peste 150 de locuințe din Sectorul 6 au rămas fără gaze. Distrigaz Sud a oprit alimentareaGaze. Sursă foto: Freepik

Peste 150 de clienți casnici din Sectorul 6 al Capitalei au rămas fără gaze naturale, sâmbătă seară, după ce Distrigaz Sud Rețele a decis sistarea temporară a alimentării. Măsura a fost luată din motive de siguranță, în urma unor probleme apărute la instalația comună de utilizare a unui bloc.

155 de clienți casnici din București au rămas fără gaze naturale, după un incident la instalația blocului

Compania a anunțat că întreruperea alimentării vizează imobilul de pe strada Sergent Alexandru I Cutieru, nr. 25B, bloc 1, scara 2, din Sectorul 6 al municipiului București.

„În urma unui incident produs la instalaţia de utilizare ce alimentează imobilul de la adresa mai sus menţionată, pentru asigurarea condiţiilor de securitate, Distrigaz Sud Reţele a fost nevoită să întrerupă temporar alimentarea cu gaze naturale în data de 4 iulie 2026, începând cu ora 18:43. Ca urmare a acestei întreruperi neprevăzute sunt afectaţi 155 de clienţi casnici, alimentaţi prin intermediul acestei instalaţii comune de utilizare”, arată sursa citată.

Gaze

Gaze. Sursă foto: Freepik

Când va fi reluată furnizarea

Potrivit companiei, furnizarea gazelor va fi reluată numai după ce defecțiunile vor fi remediate de o firmă autorizată de A.N.R.E. Reprezentanții Distrigaz Sud Rețele atrag atenția că instalația comună de utilizare aparține clienților și nu intră în responsabilitatea operatorului de distribuție.

Pentru reluarea alimentării, proprietarii trebuie să apeleze la un operator economic autorizat A.N.R.E., care să repare problemele constatate și să efectueze revizia tehnică a instalației. Ulterior, documentele care confirmă intervenția trebuie transmise către Distrigaz Sud Rețele.

Recomandări pentru proprietari

Compania a transmis și o serie de recomandări pentru momentul în care alimentarea cu gaze va fi reluată.

„După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să apeleze Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”, mai arată sursa citată.