Peste 100 de candidați admiși cu media 10 la Automatică și Calculatoare, la UTCN
- Veronica Bursașiu
- 19 iulie 2025, 22:51
Sursa foto: UTCNÎncepând azi la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, cei admiși pot confirma locurile. Chiar dacă se anunță concedieri în lumea IT-istilor, domeniul continuă să atragă cei mai buni elevi la matematică și informatică. Așa se explică faptul că peste 100 de candidați au obținut media 10 la una dintre cele mai căutate facultăți de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN). La Facultatea de Automatică și Calculatoare.
Olimpici, elevi cu punctaje mari la concursuri printre viitorii studenți la UTCN
Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UTCN a atras, ca de obicei, liceeni foarte bine pregătiți. La admitere, aceștia au trecut printr-un test grilă la matematică. Media de admitere a fost calculată în funcție opțiunea candidatului: nota de la testul grilă, nota de la Bacalaureat la matematică, fizică sau informatică sau media de la Bacalaureat.

Admitere. Sursa foto: Pixabay
Printre candidații admiși cu 10 sunt olimpici. Dar și elevi care au obținut punctaje foarte mari la concursurile organizate de facultate. Deasemenea printre cei admiși în top au fost candidați cu rezultate foarte bune la simularea admiterii care a avut loc în 10 mai 2025.
O facultate de tradiție, într-o universitate cu grad ridicat de încredere
La specializarea Automatică, Informatică Aplicată și Sisteme Inteligente, din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca în acest an au fost scoase la concurs 232 locuri la buget, 36 locuri cu taxă. Un loc a fost destinat pentru români de pretutindeni cu bursă. Un loc a fost pentru români de pretutindeni fără bursă . Și un loc pentru români de pretutindeni cu taxă în lei. Specializările de Automatică și Calculatoare au luat naștere în anul 1977 în Cadrul Facultății de Electrotehnică a Institutului Politehnic Cluj-Napoca.
Prima promoție de automatiști și calculatoriști, scrie site-ulutcn, a absolvit în anul 1982. În anul 1990 specializările de Automatică și Calculatoare au fost preluate de nou înființata Facultate de Automatică și Calculatoare.Universitatea Tehnică din Cluj-Napocaeste o universitate cu grad ridicat de ncredere *ARACIS, universitate de cercetare avansată şi educaţie, membru a Agenției Universitare a Francofonei- AUF. UTCN este și membră European University Association- EUA.