Persoane cu handicap, obligate să practice videochat. Descoperirile DIICOT în Ploiești

Persoane cu handicap, obligate să practice videochat. Descoperirile DIICOT în PloieștiSursa: Arhiva EVZ

Procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au reținut luni, 10 iulie, doi suspecți care sunt acuzați de trafic de persoane. Ar fi obligat persoane cu handicap să practice videochat.

Procurorii DIICOT au transmis că luni, 10 iulie, au fost arestate două persoane pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Anchetatorii din Ploiești au explicat că începând cu anul 2021 inculpații au profitat de starea de vulnerabilitate a unei persoane încadrată în grad de handicap și care necesita monitorizare și tratament de specialitate. Persoana în cauză a fost recrutată și adăpostită pentru a fi obligată să facă videochat.

În ancheta realizată de DIICOT se mai precizează că victima este rudă cu unul dintre inculpați. Persoana vătămată a fost determinată prin presiuni psihice și fizice să desfășoare activitățile doar în folosul inculpaților. Mai mult decât atât, pentru a face pentru o perioadă mai lungă videochat, inculpații îi dădeau produse pe bază de cafeină, care erau incompatibile cu tratamentul necesar persoanei vătămate.

O altă persoană cu handicap a fost obligată să facă videochat

Procurorii au aflat și că inculpații au obligat, în aceeași perioadă, și o altă persoană să facă videochat pentru a obține beneficii financiare importante de pe urma acestei activități. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a fost sesizat marți, 11 iulie, privind propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile. În plus, la locuințele celor doi suspecți au fost făcute percheziții, iar anchetatorii au ridicat mai multe mijloace de probă.

„Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane. La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Matei Basarab” Ploiești. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se precizează în comunicatul emis de DIICOT.