Noi norme privind permisul auto. Ce va schimba viitorul Parlament European

Noi norme privind permisul auto. Ce va schimba viitorul Parlament EuropeanSursa foto: arhiva EVZ

Viitorul Parlament European ar putea introduce noi norme privind permisul auto, după alegerile europene din 6-9 iunie. Proiectul de directivă europeană a fost adoptat, miercuri, la Strasbourg.

Noi norme privind permisul auto ar urma să se introducă în statele membre UE, inclusiv în România, potrivit unui proiect de directivă europeană adoptat, miercuri, la Strasbourg.

Decizia se va lua după alegerile europene

Proiectul de norme privind permisele de conducere ale UE a fost adoptat cu 339 voturi pentru, 240 împotrivă și 37 abțineri, și constituie poziția Parlamentului în prima lectură. Cu toate astea, dosarul va fi continuat de noul Parlament European după alegerile europene din 6-9 iunie.

Noi norme privind permisul auto

Principalele prevederi adoptate în etapa actuală, provizoriu:

  • Examenele de obținere a permisului de conducere în statele UE ar trebui să cuprindă și probe precum: condusul în condiții de zăpadă și polei, utilizarea telefonului mobil în condiții de siguranță la volan, unghiurile moarte, sistemele de asistență pentru șofer și deschiderea ușilor vehiculului în siguranță. Șoferii europeni ar urma să devină astfel mai „conștienți de riscuri, în special pentru participanții la trafic vulnerabili, cum ar fi pietonii, copiii, bicicliștii și utilizatorii trotinetelor electrice”, a precizat Parlamentul European.
mașini

Sursă foto: Arhivă EVZ

  • Permisele de conducere ar trebui să fie valabile cel puțin 15 ani pentru motociclete și autoturisme și cinci ani pentru camioane și autobuze. Europarlamentarii nu sprijină reducerea valabilității permiselor de conducere pentru persoanele în vârstă – astfel cum a propus Comisia Europeană – pentru a evita discriminarea și pentru a le asigura dreptul la liberă circulație și participare la viața economică și socială.
  • Europarlamentarii susțin autoevaluarea de către șoferi a capacității de a conduce atunci când se eliberează și se reînnoiește un permis de conducere, permițând țărilor UE să decidă dacă autoevaluarea ar trebui înlocuită de un control medical, ce poate include un set minim de teste de vedere și ale afecțiunilor cardiovasculare.
Mașini

Sursa foto: Arhiva EVZ

S-ar putea face și alte schimbări

  • Conducătorii auto neexperimentați ar trebui să treacă printr-o perioadă de probă de cel puțin doi ani, timp în care ar trebui supuși anumitor restricții mai severe, cum ar fi limita mai scăzută pentru consumul de alcool la volan și sancțiuni dure pentru condusul periculos.
  • Pentru a atenua deficitul de șoferi profesioniști, europarlamentarii vor să permită persoanelor în vârstă de 18 ani să obțină un permis pentru a conduce un camion sau un autobuz cu până la 16 pasageri, cu condiția să dețină un certificat de competență profesională. Tinerii de 17 ani ar putea obține un permis de conducere pentru autoturisme sau camioane, dacă sunt însoțiți de un conducător auto cu experiență.
  • Pentru a sprijini piața unică europeană, ar urma să se introducă un permis de conducere digital, disponibil pe telefonul mobil și pe deplin echivalent cu permisul fizic de conducere, potrivit Hotnews.