Pericolele din automatele de cafea. Te poți îmbolnăvi cu 3 lei

Pericolele din automatele de cafea. Te poți îmbolnăvi cu 3 lei Sursa foto: commons.wikimedia.org

În România sunt peste 100.000 de automate de cafea, inclusiv în instituţiile publice, iar medicii atrag atenţia că unele automate nu respectă reguli de igienă şi pot fi adevărate pericole pentru sănătate.

Automatele de cafea ne pot afecta grav sănătatea. Ele ne pot „îmbogăţi” cu o serie de infecţii bacteriene cu microbi de genul ecoli, salmonelozele sau enterobacterii.

Risc de toxiinfecţii de la automatele de cafea

Automatele de cafea pot să dea toxiinfecţii alimentare cu diaree, cu vomă. Acestea pot să meargă până la forme severe de deshidratare, febră mare, dureri de cap. „La persoanele cu imunitate scăzută poate să dea şi forme de septicemie care sunt foarte grave”, atrage atenţia Valentina Boboc, medic de familie, potrivit observatornews.ro.

Un avertisment similar este lansat şi de preşedintele ANPC, Horia Constantinescu: „Avem nevoie şi de ajutorul consumatorilor. Acolo unde aceştia observă nereguli sau lipsă de igienă, au posibilitatea să ne transmită prin intermediul unei aplicaţii pe care o găsesc pe pagina autorităţii noastre. Acolo unde le depistăm în afara clădirilor, cu siguranţă sunt identificaţi operatorii economici şi sancţionaţi corespunzător”.

Ne puteți urmări și pe Google News
aparatele de cafea

Sursa foto: arhiva EVZ

Cei care au probleme cu rinichii ar trebui să fie mai atenți

Aproape orice tip de cafea de la automat afectează atât ficatul, cât și rinchii. Și asta nu este tot. Se pare că această cafea afectează și imunitatea.

În acest context, cei care administrează automatele de cafea au fost obligați de mai mulți ani să afișeze ce conține cafeaua care, în funcție de zonă, costă între 2 și 3 lei.

„Așa am aflat că populara cafea cu lapte (caffe latte) de la automatele de cafea conține apă, zahăr, pudră de lapte (lapte praf semidegresat 1,5%, zer praf, lactoză), cafea solubilă (3,3%) și urme de soia. Aceleași substanțe se regăsesc și espresso machiatto.Cei care beau două cafele de la automat într-o zi depășesc rapid maximumul de cofeină admis, iar în timp supradoza duce la formarea pietrelor la rinichi″, se arată pe bzi.ro.

Caffe Latte este originară din Italia și este compusă din espresso și lapte fierbinte sau rece. În funcție de gusturi, îndulcirea este opțională. Multi dintre cei care se ocupă de vânzarea unei astfel de cafele susțin că o proporție ideală ar fi o treime espresso și două treimi lapte.

Totuși, se întâmplă adesea să apară diferențe legate de cantitățile ideale. Gustul unei astfel de cafele este blând, delicat, iar italienii o consumă doar la micul dejun.

Espresso  de la aparatele de cafea este o cafea concentrată, cu o aromă intensă. Ea este pregătită sub presiune într-un aparat special. În prim-plan apare celebrul espressor. Și ea a fost preparată pentru prima dată în Italia, iar numele provine de la timpul rapid de pregătire.