Pericol major pentru bebeluși. Greșeala uriașă pe care toți părinții o fac. Scăpați de ele acum

Pericol major pentru bebeluși. Greșeala uriașă pe care toți părinții o fac. Scăpați de ele acumBebeluși. Sursa foto: Arhiva EVZ

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România recomandă părinților să renunțe la folosirea șervețelelor umede pentru bebeluși.

„Având în vedere compoziția chimică a unor șervețele umede, ne exprimăm temerea în legatură cu potențialul nociv al acestora pentru consumatori.

Produsele acestea sunt destinate unei categorii extrem de vulnerabile de consumatori și ar trebui tratate cu cea mai mare grijă, în special de către autorități, care ar trebui să realizeze controale periodice și testări.

Acesta este motivul pentru care recomandăm părinților să renunțe la folosirea șervețelelor umede și să apeleze la metoda tradițională, respectiv folosirea tifonului și a infuziei de mușețel” a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România.

Substanțele care trebuie evitate

Medicii pediatri nu recomandă ca serveţelele umede pentru bebeluşi să aibă în compoziție următoarele substanțe: alcool, parabeni, ftalați, fenoxietanol, propilen glicol, glicerină, polietilen glicol, coloranți, alergeni, săpun, parfum.

În perioada 21 aprilie – 30 aprilie 2015 au fost achiziționate dinsupermarket-urile a Bucureştiului 80 tipuri de șervețele umede pentru bebeluși/copii, în vederea analizării etichetei acestora din punctul de vedere al ingredientelor și al corectitudinii informațiilor și afirmațiilor.

Analiza nivelului de toxicitate a ingredientelor a fost realizată de către o echipa de experți coordonată de dr. biochimist inginer Mihai Rissdorfer.

Parfumul

Aproximativ 68% dintre serveţelele umede conțin parfum: legislația nu obligă producătorii la indicarea substanțelor din parfum decât atunci când acestea fac parte din cele care trebuie să respecte anumite precauții în utilizare.

Cu toate acestea, substanțele unui parfum pot fi extrem de diverse și, pot avea potențial negativ asupra sănătății, fiind recomandată precauție în utilizare, în special în privința copiilor mici.

„Dacă luăm în calcul denumirea „parfum” acesta poate avea peste 200 de ingrediente în compoziția lui. Cele mai multe produse indică doar cuvântul parfum în lista ingredientelor.

Producătorul este obligat să pună la dispoziția publicului interesat informații privind compozițiile parfumante și aromatice, dar cum va avea acces la informațiile acestea consumatorul aflat în supermarket?

Câteva dintre problemele pe care le cauzează aceste parfumuri sunt: migrenele, amețeală, iritații ale pielii, hiperpigmentare, tuse violentă, vomă.

Acesta este motivul pentru care părinții sunt sfătuiți să evite produsele destinate bebelușilor care conțin parfumuri și facem un apel către instituțiile statului să verifice modul în care producătorii respectă legislația în vigoare”, a precizat a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu.

Reacții alergice

Studiul arată că 7,5% dintre produsele analizate conțin acetylated lanolin alcohol (poate provoca unele reacții alergice, în special la persoanele cu acnee), iar 6% dintre acestea conțin alcool benzilic, care este toxic pentru piele, ochi și este asociat cu gasping syndrome la bebeluși și poate provoca decesul acestora (utilizat intern).

În acelaşi timp, 25% dintre produse conținon acelaşi timp, 25% dintre produse conțin Methylchloroisothiazolinone/methylisothiazolinone (MCI/MI). Acesta este un alergen și poate provoca reacții severe ale pielii la anumite persoane.

În plus, 14% dintre produsele analizate conțin parabeni. Unele studii au arătat că aceștia pot avea efect negativ asupra sănătății. O parte a acestora este interzisă prin Regulamentul CE 1223/2009, alții sunt permiși cu atenționări speciale în privința produselor destinate copiilor sub 3 ani.

pH-ul

O altă problemă identificată de specialiștii APC România o reprezintă pH-ul șervețelelor analizate. Specialiștii din domeniul medical au demonstrat prin studii faptul că bebelușul are un pH de 6,7 până la 7. Din acest motiv, se recomandă ca acest tip de produs sa aibă un pH neutru, respectiv 7.

Cu toate acestea, unii producători afișează vizibil pe ambalaj un pH de 5,5, adica un pH acid. După cum se cunoaște, produsele acide creează dezechilibre la nivelul organismului, știut fiind și faptul ca pH-ul sângelui are valori cuprinse între 7,3-7,4, adică bazic.