Percheziții în București și în alte două județe. Mai multe persoane sunt acuzate de delapidare
- Raluca Dan
- 22 iulie 2025, 19:58
Percheziții. Sursa foto: Arhiva EVZPolițiștii din Capitală au efectuat marți 11 percheziții domiciliare într-un dosar de delapidare. Opt persoane sunt suspectate că ar fi transferat sume importante de bani din conturile unei firme din domeniul produselor energetice. Prejudiciul estimat depășește 4.500.000 de lei.
Potrivit stiripesurse.ro, în dosar ar fi implicați angajații din conducerea Electrica Serv, companie de stat. O femeie, director economic, ar fi transferat bani în contul firmei soțului ei. Aceasta ar fi folosit token-ul directorului financiar pentru a aproba tranzacțiile ilegale și ar fi folosit semnătura directorului general. Prejudiciul se ridică la 900.000 de euro.
Percheziții într-un dosar de delapidare la o companie energetică
În dimineața zilei de marți, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au efectuat, cu sprijinul polițiștilor de la Secțiile 1-5, 11 percheziții domiciliare în București, precum și în județele Ilfov și Dâmbovița.
Perchezițiile au vizat un dosar penal pentru delapidare, în care sunt implicate opt persoane, reprezentanți și angajați ai unei societăți comerciale din domeniul produselor energetice.

Percheziții. Sursa foto: arhiva EVZ
Transferuri frauduloase și prejudiciu de peste 4,5 milioane de lei
Din datele şi probele administrate a reieşit că, în perioada 2024-2025, persoanele implicate ar fi transferat nejustificat sume importante din conturile firmei către furnizori fictivi sau către alte sucursale, prin plăți simulate.
Conform probelor, o parte din fonduri ar fi fost virate într-un cont controlat direct de una dintre persoanele bănuite. Alte sume ar fi ajuns în contul unei firme administrate de o rudă a acesteia. Prejudiciul estimat depășește 4,5 milioane de lei.
În urma descinderilor, persoanele vizate au fost identificate și duse la sediul poliției pentru audieri. În cauză, urmează să fie aplicate măsurile legale care se impun.
Cercetările sunt efectuate de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru a stabili întreaga activitate infracțională.