Percheziții la Cluj într-un dosar de evaziune fiscală! Suma se ridică la 11 milioane de lei

Percheziții la Cluj într-un dosar de evaziune fiscală! Suma se ridică la 11 milioane de lei

În momentul de față se derulează mai multe percheziții la sediile unor firme din județul Cluj. Concomitent, polițiștii derulează acțiuni și în alte două județe, Ilfov și Teleorman, într-un dosar de evaziune fiscală care se ridică la peste 11 milioane de lei.

„Conform datelor și probelor administrate a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2012-2014, bănuiții, administratori ai mai multor societăţi comerciale, au înregistrat fictiv achiziţii de bunuri, în valoare de circa 11.700.000 de lei, documentele justificative în cauză fiind emise de entităţi comerciale ce prezintă caracteristicile unor societăţi de tip „fantomă”. 

Ulterior, cei în cauză ar fi transferat suma de aproximativ 8.600.000 de lei în conturile societăţilor respective, în scopul disimulării originii ilicite a acesteia şi crearea unei aparenţe de legalitate a tranzacţiilor efectuate, în final sumele de bani fiind retrase în numerar de la bancomate sau de la ghişeul băncilor. 

Astfe, prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 3.500.000 de lei, iar suma supusă procesului de spălare a banilor este estimată la 8.600.000 de lei”, arată anchetatorii, citat de gazetadecluj.ro

 

Ne puteți urmări și pe Google News