Pentagonul recunoaște tot. OZN-urile filmate de un pilot al marinei sunt reale. VIDEO
- Antonia Hendrik
- 27 aprilie 2021, 09:18
Departamentul de Apărare al SUA confirmă faptul că filmarea realizată de către un pilot al marinei cu obiecte aeriene neidentificate este reală.
Fotografii și videoclipuri cu obiecte în formă de triunghi care clipeau și se mișcau printre nori au fost realizate de personalul marinei, a declarat purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, Sue Gough, într-o declarație publică.
OZN-urile filmate de un pilot al marinei sunt reale. VIDEO
Ea a confirmat, de asemenea, că fotografiile a trei obiecte zburătoare neidentificate - în formă de „sferă”, alta în formă de „ghindă” și una caracterizată ca fiind un obiect „metalic” - au fost făcute de piloţii marinei.
„După cum am spus anterior, pentru a menține securitatea operațiunilor și pentru a evita divulgarea informațiilor care ar putea fi utile potențialilor adversari, DOD nu discută public nici detaliile observațiilor, nici ale examinărilor incursiunilor raportate în zonele noastre de antrenament sau în spațiul aerian desemnat, inclusiv acele incursiuni desemnate inițial ca UAP ”, a spus Gough.
Ea a mai spus că grupul de lucru pentru fenomene aeriene neidentificate, creat în august pentru a investiga obiectele numite OZN-uri observate de militarii americani, „a inclus şi aceste noi incidente în examinările lor în curs”.
Congresul american, implicat în aflarea adevărului cu privire la OZN-uri
Fotografiile și videoclipurile marinei au fost publicate de Mystery Wire și de pe site-ul web Extraordinary Beliefs săptămâna trecută, dar circulau online de anul trecut.
Au existat „o serie de rapoarte cu aeronave neautorizate și / sau neidentificate care au intrat în diferite zone controlate de militari și spațiu aerian desemnat în ultimii ani”, a declarat Marina în 2019.
Anul trecut, Pentagonul a lansat trei videoclipuri care arată „fenomene aeriene neidentificate” - clipurile pe care Marina SUA le confirmase anterior erau reale.