Scandalul pensiilor recalculate. Mii de decizii greșite au fost retrase. Când primesc oamenii banii

Scandalul pensiilor recalculate. Mii de decizii greșite au fost retrase. Când primesc oamenii baniiPensionari sursa: arhivă EVZ

România. Mii de pensionari din județul Alba își vor primi deciziile de recalculare cu întârziere. Casa de Pensii a greșit calculele pentru noile pensii, iar acum a oprit distribuirea documentelor.

Peste 5000 de decizii de recalculare a pensiilor vor fi verificate pentru depistarea eventualelor erori. Decizia a fost luată de conducerea Casei Teritoriale de Pensii Alba care le-a retras de la distribuire.

Pensionari nevoiți să aștepte verificarea deciziilor

Directoarea Casei Judeţene de Pensii, Cornelia Miclea, a anunțat că este în curs de derulare procesul de verificare pentru dosarele suspecte. Este vorba despre aproximativ 5.000 de pensionari care își vor primi deciziile cu întârziere. Casa de pensii a oprit distribuirea documentelor dat fiind că există suspiciunea că acestea ar conţine erori.

„Solicitarea care s-a făcut, de reţinere de la distribuire a deciziilor, a venit ca urmare a solicitării din partea Casei Naţionale de Pensii Publice de verificare a unor fişiere care cuprindeau elemente care stăteau la baza stabilirii unor drepturi începând cu 1 septembrie 2024 care în urma unor verificări am constatat că există anumite suspiciuni rezonabile de a fi eronate, a declarat Cornelia Miclea.

Cornelia Miclea a spus că nu poate spune câte dintre deciziile oprite de la distribuire conțin erori. Totodată a precizat că nu poate estima timpul necesar procesului de reverificare. Potrivit spuselor sale, listele cu deciziile posibil eronate au fost transmise Poștei Române. Acestea au fost oprite de la distribuție către pensionari și urmează să fie reanalizate.

„Aceste decizii vor fi reanalizate, nu înseamnă că sunt greşite, doar că, existând anumite suspiciuni de date eronate – fie elemente de stagiu, fie de cuantum al pensiei, fie de număr de puncte stabilit – am considerat că este extrem de important să nu generăm anumite nemulţumiri în rândul pensionarilor prin comunicarea unor decizii posibil eronate”, a mai spus preşedintele Casei Judeţene de Pensii Alba, citată de presa locală.

Cornelia Miclea

Cornelia Miclea Sursa foto: Facebook

Multe dintre deciziile recalculate sunt corecte

Directoarea Casei de Pensii Alba a subliniat că au început reverificările deciziilor oprite de la distribuire pentru pensionari. Cornelia Miclea a spus că, din verificările făcute până acum, multe dintre decizii erau corecte. Acestea vor fi trimise în scurtă vreme beneficiarilor.

„Am avut pe listă undeva la cinci mii şi ceva de decizii care am dorit să le reanalizăm. Nu înseamnă că toate sunt greşite”, a subliniat Cornelia Miclea.

Totodată, a subliniat șefa Casei de Pensii, nu a solicitat factorilor poștali să ceară înapoi deciziile deja împărțite pensionarilor. Ea a făcut aceste precizări după ce mai mulți beneficiari au relatat că poștașii le-au cerut să returneze deciziile primite, dat fiind că figurau pe o listă ce urma să fie oprite de la distribuire.

„În situaţia în care am reţinut anumite decizii şi se constată a fi cu elemente eronate ele vor fi revizuite. A preciza un termen este un pic greu de spus, pentru că suntem în curs de reanalizare a multor dosare”, a mai spus Cornelia Miclea.

Pensii

Pensii. Sursa foto: INQUAM

Banii pentru pensionari vor fi virați la timp

Directoarea Casei Județene de Pensii Alba a precizat că indiferent dacă deciziile de recalculare vor fi verificate sau nu, banii de pensii nu vor întârzia. Fiecare dintre pensionari își va primi drepturile începând cu 1 septembrie, așa cum prevede calendarul din lege.

„Indiferent de data la care noi vom emite aceste decizii, drepturile se acordă începând cu data de 1 septembrie 2024. Nu putem face plata decât ca urmare a emiterii unor decizii corecte”, a mai afirmat Cornelia Miclea.

Ea a subliniat că cei care nu primesc deciziile de recalculare până la 1 septembrie vor primi drepturile pe care le aveau în plată la 31 august. Șega Casei de pensii a precizat că nu poate spune de unde ar proveni eroarea descoperită. Ea nu știe dacă este vorba despre o greșeală de soft sau despre erori ale operatorilor care au introdus datele.