Pensii. Cifrele care CONTRAZIC Guvernul DĂNCILĂ. ROMÂNII, printre cei mai SĂRACI pensionari din UE

Pensii. Cifrele care CONTRAZIC Guvernul DĂNCILĂ. ROMÂNII, printre cei mai SĂRACI pensionari din UE

Procentul pensionarilor din Uniunea Europeană expuşi în 2017 riscului de sărăcie este estimat la 14,2%, uşor peste procentul de 13,8% înregistrat în 2017, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Procentul a crescut gradual din 2013, când se situa la 12,6%.

În majoritatea statelor membre ale UE, procentul pensionarilor din Uniunea Europeană expuşi în 2017 riscului de sărăcie variază între 10% şi 25%. Cel mai ridicat procent de pensionari expuşi riscului de sărăcie se înregistra anul trecut în Estonia (46%), Letonia (44%), Lituania (37%), Bulgaria (32%), Croaţia (24,5%), Malta (21,8%), Cipru (21,6%), Germania (17,5%) şi România (16,1%).

În contrast, cele mai scăzute procente în 2017 erau în Franţa (7%), Slovacia (8%), Danemarca, Ungaria şi Luxemburg (toate cu 9%).

Ne puteți urmări și pe Google News

La nivelul UE, în perioada 2010 - 2017, procentul pensionarelor expuse în 2017 riscului de sărăcie era cu 2-3 puncte procentuale (pp) mai ridicat decât în cazul pensionarilor.

În 2017, existau patru state membre în care procentul pensionarelor expuse riscului de sărăcie era cu peste zece puncte procentuale mai ridicat decât în cazul pensionarilor: Estonia (19 pp), Lituania (16 pp), Bulgaria şi Letonia (ambele cu 15 pp).

În alte patru ţări procentul pensionarilor expuşi riscului de sărăcie era mai ridicat decât în cazul pensionarelor: Malta (5 pp), Spania (2 pp), Italia şi Danemarca (ambele cu 1 pp), reltează Agerpres.