Pensii 2025. Cum se poate ieși mai devreme din câmpul muncii
- Mădălina Sfrijan
- 6 mai 2025, 07:03
Pensionari. Sursa foto: PixabayCasa Națională de Pensii a venit cu noi clarificări referitoare la reducerea vârstei de pensionare pentru cei care au lucrat în condiții specifice grupei a II-a de muncă, potrivit Legii nr. 263/2010.
Pensii 2025. Ce trebuie să știe seniorii despre reducerea vârstei de pensionare pentru grupa a ll a de muncă
Aceasta se calculează în funcție de numărul de ani lucrați în condiții speciale, conform Tabelului nr. 1 din lege. Reducerea se acordă doar persoanelor care au îndeplinit stagiul complet de cotizare contributiv, care a fost stabilit în funcție de data nașterii.
De reducerea vârstei de pensionare pot beneficia persoanele care au desfășurat activități în condiții speciale de muncă, precum și cele care au lucrat în sectoare considerate cu un nivel ridicat de risc sau uzură profesională.

calcul pensie / sursa foto: dreamstime.com
Categoriile vizate
Conform CNPP, vizate în acest sens sunt următoarele categorii:
- Fosta grupă I și grupa a II-a de muncă (până la 1 aprilie 2001);
- Subteran în unități miniere, în proporție de cel puțin 50% din timpul de muncă;
- Aviație civilă, pentru personalul navigant;
- Industria de armament și producția de explozivi;
- Construcții navale și mașini, în activități specifice;
- Producția artistică, cu minimum 20 de ani în condiții speciale;
- Explorarea și prelucrarea materiilor prime nucleare în zone de risc;
- Activități feroviare și de siguranță a circulației;
- Persoanele cu handicap, în funcție de grad și condițiile de muncă;
- Femeile care au născut și crescut copii până la
- 16 ani sau i-au adoptat și crescut timp de cel puțin 13 ani;
- Persoanele persecutate politic conform Decretului-lege nr. 118/1990;
- Beneficiarii Legii nr. 341/2004 (revoluționari, răniți, urmași).
Posibilitatea de a lucra până la vârsta de 70 de ani, cu acordul angajatorului, nu este valabilă pentru următoarele categorii de persoane:
- Au îndeplinit condițiile de pensionare până la 1 ianuarie 2024;
- S-au pensionat anterior acestei date;
- Se pensionează cu reducerea vârstei standard conform legii;
- Lucrează în baza unui alt contract de muncă după pensionare.
Pensii 2025. Condiții necesare
Cei care au lucrat în condiții dificile, inclusiv în fosta grupă a II-a de muncă, pot ieși mai devreme la pensie. Reducerea vârstei de pensionare depinde de durata activității desfășurate în aceste condiții și de realizarea stagiului complet de cotizare contributiv.
Aplicarea reducerilor se face conform prevederilor din Legea nr. 263/2010 și necesită consultarea atentă a tabelului specific din actul normativ.
Sistemul de pensii din România a suferit o reformă importantă, iar pensionarii încep să observe impactul noii metode de calcul. În timp ce unii au înregistrat creșteri semnificative ale pensiilor, alții au primit sume mai mici sau nu au primit nimic.
Aproape două milioane de pensionari au primit între 1 leu și 500 de lei la pensie, în timp ce alte două milioane au beneficiat de majorări mai consistente. Totuși, aproape 800.000 de pensionari nu au avut parte de nicio majorare.
Discrepanțele sunt cauzate de noua formulă de calcul, iar punctele bonus sunt acordate doar celor cu un stagiu de cotizare de peste 25 de ani.