Pensii majorate pentru cei cu stagiu lung de muncă. Măsura intră în vigoare din mai
- Ana Munteanu
- 2 mai 2025, 10:16
Pensii. Sursa foto: INQUAMRepublica Moldova. Veste bună pentru cetățeni. Din luna mai curent, persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor primi o pensie minimă majorată, în valoare de 3 300 de lei (circa 165 de euro). Măsura vizează persoanele care au desfășurat o activitate de muncă îndelungată în domenii precum educația, agricultura, asistența socială și alte sectoare ale economiei, dar care beneficiază de pensii mici din cauza veniturilor reduse avute de-a lungul carierei.
Pensiile vor fi majorate din oficiu
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a subliniat că noua reglementare contribuie la consolidarea echității sociale și la asigurarea unui trai decent pentru persoanele în vârstă. De asemenea, aceasta reflectă angajamentul de a susține cetățenii care au contribuit activ la dezvoltarea societății pe parcursul vieții lor profesionale.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Sursa foto: MMPS
„Proiectul vizează pensionarii care, deși au muncit o viață întreagă, primesc pensii reduse din cauza salariilor mici din perioada activității. Statul are obligația de a asigura un trai decent pentru pensionarii care au muncit cu demnitate. Este un pas concret spre mai multă echitate socială și o dovadă că ne pasă de oamenii care au activat pentru viitorul acestei țări”, a afirmat Alexei Buzu.
Beneficiarii de pensii din această categorie vor putea fi identificați în Sistemul Informațional „Protecția Socială”, gestionat de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). Pensiile vor fi majorate din oficiu. Astfel, nu este necesar ca persoanele să depună o cerere la casele teritoriale de asigurări sociale.
Peste 30 mii de persoane vor beneficia de majorări
Datele furnizate de CNAS arată că în Republica Moldova sunt 30 611 persoane cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani, care primesc o pensie de până la 3 300 de lei.

Lei moldovenești. Sursa foto: diez.md
Pensiile vor ajunge în conturile beneficiarilor începând cu primele zile ale lunii mai. Banii vor fi transferați pe cardul social al beneficiarilor, în contul în care primesc pensia. Persoanele care nu dețin un card social, pot ridica banii de la orice oficiu poștal din țară.
În ultimii trei ani, în Republica Moldova creșterea alocațiilor în fondul de pensii a depășit 13,9 miliarde de lei. La 1 aprilie, pensiile au fost indexate cu 10%. Astfel, pensia minimă a crescut de la 1 888 de lei la 3 055 de lei. Totodată, pensia medie s-a dublat și a ajuns la 4 407 lei.