Ajutor financiar de Paști pentru 230 de mii de familii din țară și diasporă

Ajutor financiar de Paști pentru 230 de mii de familii din țară și diasporăSursa foto: stiridiaspora.ro

Peste 230 de mii de familii din Republica Moldova, inclusiv cele din diasporă, care au în grijă copii mici sau persoane cu dizabilități, vor beneficia de plăți unice cu ocazia sărbătorilor pascale. Ajutorul financiar, în valoare totală de 470 de milioane de lei, este oferit din bugetul de stat și din sprijinul Uniunii Europene, parte a pachetului de 1,9 miliarde de euro acordat Republicii Moldova.

Potrivit autorităților, plățile vor fi disponibile începând cu 2 mai, iar banii vor fi transferați automat prin trei metode: pe cardul social existent, pe un card bancar activ identificat în sistem sau prin Poșta Moldovei. Beneficiarii vor primi o notificare pe telefon atunci când banii ajung în cont sau la oficiul poștal.

Sursa foto: BNM

„Acest ajutor, în valoare de 470 de milioane de lei, vine după o iarnă mai dificilă, o iarnă cu provocări. Vrem ca familiile din Republica Moldova să găsească sprijinul acasă și mai puțin în afară”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Inclusiv diaspora: banii pot fi ridicați prin procură

Pentru cetățenii aflați peste hotare, banii vor fi virați pe un card activ emis în Republica Moldova sau vor putea fi ridicați de la Poștă. Dacă beneficiarii nu revin în țară până la sfârșitul anului, o rudă îi poate ridica în baza unei procuri autentificate.

„Plățile vor fi oferite într-un mod proactiv. Nimeni, absolut nicio familie, niciun părinte, niciun îngrijitor, nu trebuie să vină să se adreseze, să depună solicitări, să colecteze documente. Guvernul, împreună cu Casa Națională de Asigurări Sociale, și-a făcut tema pe acasă. Noi am identificat aceste familii”, a explicat ministrul Alexei Buzu. 

Sursa foto: Capture video

Cine beneficiază de sprijinul financiar unic

  • Familiile cu copii până la 5 ani – vor primi 1.500 de lei pentru fiecare copil. De acest ajutor vor beneficia aproximativ 200.000 de copii, inclusiv cei din diaspora. 
  • Familiile care îngrijesc copii cu dizabilități – vor primi 5.000 de lei, indiferent de gradul sau tipul dizabilității. Vor beneficia circa 11.000 de familii. 
  • Familiile cu adulți cu dizabilități severe în îngrijire – vor primi, de asemenea, 5.000 de lei. Numărul estimat de beneficiari este de aproximativ 20.000 de familii.