Președintele Klaus Iohannis a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu 2000 de lei pentru depășirea limitei libertății de exprimare. Măsura a avut în vedere folosirea termenului de „penali” de către șeful statului.
În 19 februarie redacţia Lumea Justiţiei l-a reclamat la CNCD pe Klaus Iohannis pentru declarațiile făcute. „Niste penali fac o încercare disperată să atace si să discrediteze DNA si conducerea acestei directii. Aceasta incercare este una jalnică si neconvingatoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoasteti, dar imi face placere sa o repet. După parerea mea DNA si conducerea fac o treaba foarte bună, iar aceasta incercare de atac din partea unor penali e de natura să-mi confirme ca DNA face o treabă bună.” “Nu mă vad chemat să mediez între DNA si persoane inculpate” “Asta cu penalii am explicat-o de suficiente ori. Nu revin” , a declarat președintele la începutul lunii februarie. El a refuzat să explice jurnalistilor ce intelege prin termen de “penal”.Imediat după ce a aflat decizia CNCD, președintele a sopus că este una politică și că o va contesta în instanță.
În cazul şefei DNA, Laura Codruța Kovesi, CNCD a respins plângerea pentru exprimarea “festivalul inculpaţilor”.