PELERINAJ la ARSENIE BOCA. MII de pelerini se îndreaptă către Mânăstirea Prislop

PELERINAJ la ARSENIE BOCA. MII de pelerini se îndreaptă către Mânăstirea Prislop

Mii de pelerini sunt aşteptaţi marți la Mânăstirea Prislop unde se comemorează 28 de ani de la moartea marelui duhovnic Arsenie Boca.

Considerat ca fiind Sfântul Ardealului, mormântul duhovnicului arsenie Boca a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii convinşi că părintele Arsenie Boca face minunipentru ce care se roaga la el, scrie Antena3.

În paralel, o comisie specială continuă cercetarea, din punct de vedere ştiinţific şi teologic, a vieţii, activităţii şi scrierilor lui Arsenie Boca, concluziile acesteia urmând să fie înaintate Sfântului Sinod, singurul care poate lua o decizie în ceea ce priveşte o posibilă canonizare a părintelui.

„Membrii Comisiei de canonizare lucrează în mod individual; au primit sarcini din partea comisiei pentru a le duce la bun sfârşit. Cercetarea continuă, în vederea canonizării. Vom vedea când se va stabili următoarea sesiune comună a membrilor Comisiei de canonizare. Comisia a avut ultima întâlnire în plen în iarna anului trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu.