Viorel Niță este încarcerat într-o închisoare din Spania după ce a primit șapte ani și jumătate pentru fapte de violență. Acesta va fi transferat în România pentru a-și executa pedeapsa.

Faptele acestuia s-au întins pe mai mulți ani, la fel ca deciziile instanțelor. Primul an de condamnare l-a primit pentru o faptă din 2010, cînd și-a amenințat cumnata cu moartea. Acesta a mai primit doi ani și jumătate pentru comportamentul violent față de soție între 2004 și 2010.

„Cât a locuit în Spania împreună cu copii săi minori şi cu soția sa, Irina Ursu , a supus-o pe aceasta în mod continuu la agresiuni fizice şi psihice, ce i-au determinat victimei o tulburare de adaptare mixtă cu predominarea de simptome de anxietate, necesitând tratament medical pentru vindecare“, au stabilit procurorii iberici.

De asemenea, Niţă a mai primit trei pedepse de câte 9 luni de închisoare pentru alte trei fapte de violenţă comisă împotriva iubitei sale.

O dată a lovit-o cu o scrumieră, altă dată cu pumnii, iar a treia oară a lovit-o cu capul de perete şi a strâns-o de gât.

Ieşeanul a mai primit 11 luni de închisoare şi pentru o faptă din 2007, atunci când a îndreptat spre soţia sa un obiect despre care i-a spus că e pistol, spunându-i că a cumpărat arma pentru ea şi că, dacă îl va părăsi, „îi va distruge faţa“.

Tot o pedeapsă de 11 luni de închisoare a primit ieşeanul şi după ce a încălcat un ordin de protecţie emis de judecători împotriva sa, prin care i se interzicea să se apropie de soţia sa.

Judecătorii din Bilbao au contopit toate pedepsele şi au stabilit șapte ani şi jumătate de închisoare pentru bărbat.