Patronatele din sănătate promit: „Accesul la serviciile medicale nu va fi limitat!”
- Laurențiu Teodorescu
- 30 ianuarie 2020, 00:50
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) salută propunerea de modificare a Legii sănătăţii şi precizează că aceasta nu implică limitarea accesului la servicii medicale.
„Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private atrage atenţia asupra necesităţii extinderii programelor naţionale de sănătate în unităţile medicale private, fără ca pacientul să fie nevoit să aştepte nici măcar o zi pentru a primi tratamentul de care are nevoie. Salutăm modificarea legislativă înaintată de Ministerul Sănătăţii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pacienţilor”, susțin reprezentanții „privaților” din sistemul de sănătate.
Totodată, PALMED atrage atenția „asupra faptului că această schimbare a Legii 95/2006 nu implică sub nicio formă limitarea accesului la servicii medicale. Înţelegem îngrijorarea asociaţiilor de pacienţi şi a personalului medical, situaţie care ne obligă la o serie de clarificări”.
Potrivit sursei citate, modificarea legislativă în discuţie permite pacientului să opteze pentru un anumit spital, indiferent de statutul lui - public sau privat - şi să dispună de condiţii similare - financiare şi de confort, indiferent de sistemul ales.
„Banii trebuie să urmeze pacientul!”, susțin cei de la PALMED, care explică: „Accesul la tratament nu poate fi decât facilitat ca urmare a acestei decizii prin scurtarea şi chiar eliminarea timpului de aşteptare. În acest moment, furnizorii privaţi sunt incluşi parţial în programele naţionale, într-o formă pe care noi o considerăm drept discriminatorie. Această necesitate a depăşirii capacităţii sistemului public înseamnă întârzierea accesului la tratament. Odată cu modificarea legislativă, furnizorii privaţi şi cei publici vor primi sume proporţionale cu serviciile medicale prestate. Pacienţii rămân în sistem şi nu vor pierde accesul la tratament în urma alocării echitabile a finanţării pentru programele naţionale de sănătate”.
Reamintim că ministrul Sănătății, Victor Costache, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că pacienții care vor alege spitalele private în cadrul programelor naționale „Acțiuni prioritare” ale MS nu vor plăti niciun ban pentru consultații și/ sau tratament.
Potrivit ministrului Victor Costache, spitalele private care vor să se înscrie în aceste programe trebuie să îşi asume eventualele pierderi pe care le pot înregistra cu bolnavii primiţi.