Foarte mulți români din Spania nu au mers niciodată acasă de sărbători și, chiar dacă își umplu coșurile cu bunătăți, spun că masa de Paște este mai săracă departe de familie.

Sărbători cu restricții și dor de țară

De sărbători, românilor din Spania cel mai mult le lipsește atmosfera meselor în familie, astfel încât anul acesta, dacă nu îi pot avea pe cei dragi aproape, încearcă măcar să își amintească gustul produselor tradiționale românești care găsesc doar în magazinele cu specific şi sunt aduse special din ţară.

„Cel mai mult mi-e dor de casă! Aici ești cu familia ta în casa în care ești, dar nu cu restul familiei, cu frați cu surori. De 15 ani am făcut Paștele o singură dată în România, de când am plecat din țară, și Crăciunul niciodată. Nu sunt posibilități întotdeauna. Nu te lasă de la muncă, nu pleci când vrei”, povesteşte o româncă din Spania.

În acest an, românii din Spania se vor așeza mai devreme anul acesta la masa de Paște, pentru că lumina Învierii se va da în timpul zilei, din cauza restricțiilor de circulație pe timp de noapte.

Mulţi dintre ei nu sunt liberi în aceste zile pentru că anul acesta Paştele catolic şi ortodox au avut loc în acelaşi timp, scrie ziarulromanesc.es.

Peste un milion de români trăiesc în Spania

Numărul românilor din Spania la sfârșitul anului 2020 a fost de 1.079.726 de persoane, cei mai numeroși rezidenți străini din această țară, din totalul de 5.800.468, potrivit datelor oficiale prezentate marți de Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației.

Acestea sunt cifrele oficiale, care numără cetățenii români cu reședința declarată în Spania, însă este de așteptat ca numărul românilor să fie în realitate mult mai mare.

Populația Spaniei era estimată la 1 iulie 2020 la 47.351.567 de către Institutul Național de Statistică.

Pe locul 2 se situează marocanii cu 811.530, iar pe locul al treilea britanicii cu 381.448 persoane.

Potrivit tabelului statistic prezentat, populația românească din Spania a crescut față de anul precedent cu 0,9%, a avut o vârstă medie de 38 de ani, iar ponderea populație feminine a fost de 47%.