PAS reclamă un nou tip de fraudă electorală. Cum funcționează schema „panourile închiriate”

PAS reclamă un nou tip de fraudă electorală. Cum funcționează schema „panourile închiriate”Echipa PAS/ Sursa foto: Facebook

Republica Moldova. Partidul PAS, care o susține pe Maia Sandu în cursa pentru al doilea mandat la Președinție, reclamă un nou tip de fraudă electorală. Formațiunea declară că a identificat cazuri în care persoane necunoscute încearcă să închirieze spațiu publicitar în numele PAS.

PAS avertizează despre o posibilă schemă de manipulare

Reprezentanții formațiunii spun că persoane din afara echipei solicită închirierea panourilor electorale.

„Persoane care NU sunt din echipa PAS contactează agențiile de publicitate și solicită să închirieze spații publicitare, pentru a plasa publicitate din partea PAS sau a Maiei Sandu. Ulterior, PAS sau candidatul Maia Sandu pot fi amendați pentru această publicitate, care pretinde a fi din numele lor, pentru că nu respectă rigorile legale”, anunță PAS.

PAS a lansat un apel către agențiile de publicitate, cărora le sugerează să fie precaute atunci când semnează contractual.

„Rugăm insistent agențiile de publicitate sau alți prestatori de produse/servicii care doresc să colaboreze cu PAS să scrie exclusiv la adresa de e-mail logistica@unpaspentru.md”, se mai arată în anunț.

Panou electoral/ Sursa foto: Facebook

11 companii vor ajuta partidele să se promoveze

Comisia Electorală Centrală a constatat admisibilă difuzarea publicității politice, pe dispozitivele de publicitate fixă sau mobilă, în cazul a 11 difuzori. Totul, după ce companiile admise au prezentat detalii despre condițiile de oferire a spațiului publicitar.

„Au fost depuse în termen declarațiile de către următorii difuzori/distribuitori de publicitate proprietari sau gestionari ai dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă. Este vorba despre S.R.L. STANDART, „INDEPENDENT MEDIA” S.R.L., AQUARELLE S.R.L., CASSIDAS S.R.L., ORTO-PANMED S.R.L., S.R.L. Unlogo, B.M. Public S.R.L., S.C. „LINESCO” S.R.L., Click-COM S.R.L. și TRENDSETER S.R.L. și Epamedia S.R.L.”, se menționează într-un comunicat CEC.

Difuzorii sunt obligați să prezinte la CEC, săptămânal, informația privind veniturile obținute. Totodată, ceilalți difuzori nu au dreptul să difuzeze publicitate politică în perioada electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional.