Parmezanul și uleiul de masline, alimente peiculoase? Ministrul Agriculturii din Italia: „nebunie pură”
- Lucian Ionescu
- 21 iulie 2018, 17:30
Organizația Mondială a Sănătății va propune, în luna septembrie, o rezoluţie care ar putea include taxe mai mari şi avertizări de tipul celor scrise pe pachetele de țigări pe alimentele acuzate că ar favoriza boli netransmisibile, dar teribil de mortale precum diabetul zaharat, cancerul, atacul de cord.
Totodată, OMS a întocmit o listă cu astfel produse. Printre ele apar cele de tip junk food, dar și produse precum Parmigiano Reggiano, respins din cauza faptului că ar conţine puţin mai multă sare decât cantitatea recomandată, șunca de Parma, uleiul de măsline extra virgin, pastele făinoase, dar și pizza, potrivit b1.ro
Pe de altă parte, ministrul italian al agriculturii a vorbit despre „nebunie pură“ și a promis „o luptă foarte dură“, declarându-şi stupoarea că produse precum parmezanul, prosciutto sau uleiul de măsline ar putea fi considerate la fel de nocive ca produsele chimice care sunt vândute deseori în supermarketuri.