Parlamentul votează membrii CA ai TVR și SRR și șeful AEP. Adrian Țuțuianu, propunerea PSD

Parlamentul votează membrii CA ai TVR și SRR și șeful AEP. Adrian Țuțuianu, propunerea PSDAutoritatea Electorala Permanenta. Sursa foto: Arhiva EVZ

Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului votează marţi membrii Consiliului de Administraţie al Televiziunii Publice şi Radioului Public, precum şi noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Propunerea PSD pentru această funcţie este Adrian Ţuţuianu. Ședința plenului comun va începe la ora 13.00, iar votul va fi secret, cu bile.

Numirile în consiliile de administrație ale TVR și SRR

Pe agenda plenului comun se află numirea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune și al Societăţii Române de Radiodifuziune. Grupurile AUR din Senat şi Camera Deputaţilor acuză partidele puterii că fură votul românilor și contestă acordarea unui număr egal de locuri pentru AUR și UDMR, în ciuda diferenței semnificative de parlamentari. AUR a anunțat că va contesta la CCR această modalitate de desemnare și va depune plângeri penale împotriva reprezentanților puterii.

TVR

TVR. Sursa foto: Arhiva EVZ

Numirea președintelui AEP

Parlamentul va vota marţi și numirea președintelui AEP. PSD l-a propus pe Adrian Ţuţuianu, care și-a dat demisia din partid, conform legii care impune ca președintele AEP să nu fie membru al unui partid politic. „La propunerea Partidului Social Democrat şi după un timp de reflecţie personală, mi-am depus dosarul de candidatură pentru funcţia de Preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. Potrivit legii, Preşedintele AEP nu poate fi membru al unui partid politic, motiv pentru care mi-am depus demisia din PSD”, a transmis Țuțuianu pe Facebook.

El a mulțumit colegilor și alegătorilor pentru sprijinul acordat în cei peste 25 de ani de activitate politică, amintind funcțiile ocupate: consilier județean, președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, senator și ministru al Apărării Naționale.