Papa Francis a vorbit despre războiul din Ucraina. „Este o crimă împotriva lui Dumnezeu și a umanității”

Papa Francis a vorbit despre războiul din Ucraina. „Este o crimă împotriva lui Dumnezeu și a umanității”Papa Francisc. Sursa foto: flickr.com

Papa Francisc a vorbit în legătură cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Suveranul Pontif a explicat că luptele dintre armata rusă și forțele ucrainene care au loc în zonele civile reprezintă crime împotriva umanității și cere încetarea conflictului.

Papa Francisc și-a ținut discursul său anual în fața diplomaților acreditați din Vatican. Cu trecerea anilor, prelegerea Suveranului Pontif a început să fie cunoscută informal ca fiind discursul său privind „starea lumii”. Liderul Bisericii Catolice a avut câteva cuvinte de spus și în legătură cu războiul declanșat de Rusia.

Oficialul a spus ce a observat el în urma conflictului armat din Ucraina. „Morți și distrugeri, cu atacuri asupra infrastructurilor civile care provoacă pierderi de vieți nu numai din cauza focurilor de armă și acte de violență, ci și din cauza foametei și a frigului”. Papa Francisc și-a continuat discursul prin a cita un pasaj dintr-o constituție a Vaticanului.

Papa Francisc cere oprirea războiului din Ucraina

„Orice act de război îndreptat către distrugerea fără discernământ a orașelor întregi sau a zonelor vaste cu locuitorii lor este o crimă împotriva lui Dumnezeu și a umanității care merită o condamnare fermă și fără echivoc”, a spus Suveranul Pontif. De asemenea, Papa s-a referit și la criza rachetelor din Cuba din 1962. În acest context, capul Bisericii Calice a spus că „Din păcate, și astăzi, amenințarea nucleară este ridicată, iar lumea simte din nou frică și angoasă”. Oficialul a mai făcut un apel în privința interzicierii totală a armelor nucleare. Suvernul Pontif consideră că și dacă o țară deține arme nucleare și doar pentru a descuraja alte state este „imoral”.

Papa Francisc a spus că se simte nevoit să spună din nou că războiul din Ucraina trebuie să ia sfârșit. Suveranul Pontif a adăugat că efectele conflictului armat au fost resimțite în mai multe regiuni din lume. „Azi, mă simt obligat să îmi reiterez apelul la o încetare imediată a acestui conflict smintit, ale cărui efecte sunt resimţite în regiuni întregi, inclusiv în afara Europei, din cauza repercusiunilor în domeniile energiei şi producţiei alimentelorm mai ales în Africa şi Orientul Mijlociu”, informează Reuters.