Panduru și MM Stoica, uimiți de meciul România – Columbia. „Rar mi-a fost dat să văd”

Panduru și MM Stoica, uimiți de meciul România – Columbia. „Rar mi-a fost dat să văd” România - Columbia Sursa foto: Facebook

Marți seară, echipa națională de fotbal a României a fost învinsă cu scorul de 2-3 de către echipa națională a Columbiei, într-un meci amical disputat pe Estadio Metropolitano, stadionul lui Atletico Madrid, înaintea Campionatului European. La scurt timp după acest rezultat, Panduru și MM Stoica s-au declarat surprinși de meciul România – Columbia.

 Ce spune Basarab Panduru, după meciul Columbia - România

Uimit de performanța columbienilor, Panduru a apreciat și jocul echipei României în etapa finală a meciului, când Ianis Hagi și Florin Tănase au reușit să reducă din diferență, dar acest efort a venit prea târziu pentru a mai spera la o revenire.

„De unde la un moment dat ne gândeam să nu luăm vreo cinci, pe final am vrut să mai ţină puţin. A semănat puţin cu meciul cu Elveţia (2-2). Ăştia au făcut schimbări.

Mi s-a părut Columbia de mare clasă, excepţională echipă! De mult nu am mai văzut un astfel de fotbal. Toată lumea dă şi pleacă, face pressing, nu te lasă să joci, viteză, mi-a plăcut mult de tot. Pe final am reuşit să mai dregem rezultatul”, a declarat Panduru, la Orange Sport.

Ne puteți urmări și pe Google News
Basarab Panduru

Sursă foto: Captură video

MM Stoica, surprins de jocul columbienilor

Și MM Stoica a susținut cele spuse de Basarab Panduru, declarându-se la fel de surprins de jocul sud-americanilor

„Eu cred că diferenţa a fost făcută de viteza de joc. Rar mi-a fost dat să văd o echipă atât de rapidă. Nu a semănat cu Elveţia, pentru că atunci am refuzat să jucăm. Aici am avut reacţie.

Dennis Man a avut două faze excepţionale, parcă este din altă categorie. Sunt meciuri amicale şi eu cred că Belgia nu poate să joace în viteza în care joacă această echipă a Columbiei.

Luis Diaz este singurul jucător care joacă la un club foarte mare. Columbienii nu joacă la echipe mari şi mai este ceva foarte ciudat. Cum joacă James la naţională... Joacă un altfel de fotbal Columbia, nu un fotbal european. Belgia are jucători care joacă la echipe mult mai importante”, a declarat și MM Stoica.

România se pregătește pentru Euro 2024

Echipa pregătită de Edi Iordănescu s-a calificat la Euro 2024 după o campanie foarte solidă. România a terminat pe primul loc în grupă, fără să înregistreze vreo înfrângere. De fapt, naționala de fotbal nu a mai pierdut un meci începând din noiembrie 2022, când a fost învinsă de Slovenia cu scorul de 1-2 într-un meci amical.

După confruntarea cu Irlanda de Nord, au apărut numeroase discuții în legătură cu titularizarea lui Cristi Manea pe postul de fundaș stânga. Fotbalistul de la CFR Cluj evoluează de obicei în partea dreaptă a defensivei. Edi Iordănescu a explicat că a recurs la această soluție pentru că nu a avut alte opțiuni.

„Cu riscul de a supăra multă lume, nu avem așa multe garnituri precum Franța, Anglia, Spania, Italia, Germania. Nu avem foarte multe soluții în momentul de față. Suntem limitați din punct de vedere valoric”, a spus selecționerul naționalei România.