Pădurar tăiat cu drujba. Autorităţile sunt în alertă

Pădurar tăiat cu drujba. Autorităţile sunt în alertă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a anunţat că a intervenit, joi, pentru salvarea unui pădurar care a fost tăiat cu drujba.

Un muncitor din zona unei păduri de lângă Arad, a dat telefon, joi, la numărul de urgenţă 112 pentru a cere ajutorul, deoarece a  găsit un bărbat care era tăiat cu drujba. Bărbatul este pădurar în acea zonă.

Autorităţile au intervenit de urgenţă la locul indicat de muncitor.

Conform reprezentanților ISU Arad, persoana ar fi accidentată, posibil tăiată cu drujba.

Drumul este fără acces, iar accidentul a avut loc în apropiere de Igănești. Echipa de salvare l-au găsit pe bărbat inconştient.

„În acest moment echipajele de intervenție au ajuns până la locul în care drumul devine inaccesibil. Au fost luate mijloacele de prim ajutor din autospeciale, targa și drumul va continua pe jos. Sunt de urcat aproximativ 3-4 km. Informațiile privind modul în care s-a accidentat bărbatul sunt puține și confuze. Acesta a fost găsit de un alt muncitor din zona”, mai precizează ISU Arad, potrivit dcnews.ro

Ne puteți urmări și pe Google News