Pactul pentru Renașterea României a fost semnat. Cine sunt inițiatorii

Pactul pentru Renașterea României a fost semnat. Cine sunt inițiatorii

Pactul pentru Renașterea României a fost semnat. Pe data de 23 Martie la București, Andy Constantin Lupu, Președintele Partidului Lege Educație Unitate (LEU) , alături de Iuliana Gorea Costin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, au inițiat Pactul pentru Renașterea României.

Pactul pentru Renașterea României a fost semnat

Printre semnatarii pactului se numără și Alteța Sa, Prințul Dimitrie Sturdza, Președintele de Onoare al Partidului Lege Educație Unitate (LEU) și senatoarea Rodica Boancă, Vicepreședinte al Partidului Lege Educație Unitate (LEU), Formațiuni politice dar și membrii ai societăților civile s-au alăturat semnării pactului

Textul pactului pentru Renașterea României:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Noi, reprezentanți ai POPORULUI ROMÂN, hotărâți să ne unim eforturi în scopul edificării unei noi Românii, bazată pe respectarea normelor moral-spirituale, pe revitalizarea tradițiilor și pe promovarea reperelor culturale, generatoare de valori în slujba națiunii și umanității,

PROPUNEM,

Pactul pentru Renașterea României, ca soluție necesară pentru un salt calitativ nou în conștiință, capabilă să depășească criza actuală cu care ne confruntăm. Pactul pentru Renașterea României consolida propunerea să acționeze pentru acțiunile tuturor forțelor societății civile și politice care împărtășesc și susțin:

  • Realizarea idealului de unitate națională și reîntregire teritorială;
  • ⁠Respectarea normelor moral -spirituale;
  • ⁠Revitalizarea tradițiilor și promovarea reperelor culturale;
  • Angajamentul pentru renașterea României într-o Românie integră prin implementarea unor schimbări majore în întreaga societate.

Documentul este deschis spre semnare fizică și online

Pactul pentru Renașterea României. Sursa foto: pactulromania.ro.

Entități semnatare a Pactului se susțin reciproc și conlucrează împreună în vederea realizării scopului pentru care a fost constituit Pactul-Renașterea României.

Pactul pentru Renașterea României este semnat de către reprezentanți ai societăților civile, ai partidelor politice, de personalități notorii, de cetățeni români, de toți cei care se angajează prin gând, cuvânt și fapte întru edificarea unei noi Românii.

Deschis spre semnare fizică și online, Pactul pentru Renașterea României este semnat de către reprezentanți ai societății civile, ai partidelor politice, de personalități notorii, de cetățeni români,  de toți cei care se angajează prin gând, cuvânt și fapte întru edificarea unei noi Românii, se arată în comuncatul emis de pactulromania.ro.