Ordin de la Ministerul Justiției pentru plata salariilor restante. Calendarul eșalonărilor până în 2029

Ordin de la Ministerul Justiției pentru plata salariilor restante. Calendarul eșalonărilor până în 2029sursa: Facebook

Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică, la data de 31 august 2026, un proiect de ordin inițiat de ministrul interimar Cătălin Predoiu, cunoscut ca Mr. Schengen. Documentul reglementează cadrul prin care vor fi achitate eșalonat drepturile salariale restante pentru personalul din aparatul propriu și din unitățile subordonate, conform luju.ro.

Ordin de la Ministerul Justiției pentru plata salariilor restante. Calendarul eșalonărilor până în 2029

Actul normativ are ca temei prevederi din Legea nr. 141/2025 referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare, alături de dispoziții cuprinse în mai multe ordonanțe de urgență din domeniu. Este important de menționat că dispozițiile acestui proiect nu se aplică magistraților – judecători și procurori – și nici grefierilor.

Instituțiile subordonate Ministerului Justiției vizate de măsuri

Măsurile privind plata eșalonată a sumelor restante privesc personalul din cadrul următoarelor structuri:

Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC);

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP);

Spitalul „Prof. dr. Constantin Angelescu”;

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI);

Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu (CMDTA);

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC);

Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC);

Direcția Națională de Probațiune (DNP).

Cadrul legal care fundamentează măsura

Justiție

Justiție. Sursă foto: ChatGPT

Proiectul de ordin pus în dezbatere se sprijină pe mai multe prevederi legale adoptate anterior, care stabilesc plafoanele și perioadele de eșalonare a drepturilor bănești obținute în instanță sau prin acte administrative.

Conform art. VIII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare:

„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025, având ca obiect acordarea unor drepturi reprezentând diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de legislația privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. (3) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din instituțiile și autoritățile publice. (4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (5) La sumele eșalonate conform alin. (1) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie. (6) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite se stabilește procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1). (7) Nerespectarea prevederilor alin. (1)-(6) de către ordonatorul principal de credite și conducătorul compartimentului financiar-contabil constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii”

De asemenea, se aplică dispozițiile art. XIX din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative:

„(1) Sumele care reprezintă diferența dintre drepturile salariale stabilite prin acordarea valorii de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei prin ordin/decizie a conducătorilor instituțiilor din sistemul justiției și drepturile salariale aflate în plată începând cu data de 1 ianuarie 2018, neachitate până la data de 15 noiembrie 2023, se plătesc eșalonat în perioada 2025-2029, astfel: a) în anul 2025 se plătește 5% din diferență; b) în anul 2026 se plătește 10% din diferență; c) în anul 2027 se plătește 25% din diferență; d) în anul 2028 se plătește 25% din diferență; e) în anul 2029 se plătește 35% din diferență. (2) Sumele acordate potrivit alin. (1) se actualizează cu rata inflației, de la data emiterii ordinului/deciziei de către conducătorul instituției până la data plății. (3) Nerespectarea prevederilor alin. (1) de către executorii judecătorești care îndeplinesc acte de executare silită a unor titluri executorii având ca obiect sumele prevăzute la alin. (1) constituie abatere disciplinară potrivit art. 71 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (4) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) drepturile salariale restante care au făcut obiectul unor măsuri de eșalonare la momentul intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”

Reglementări suplimentare prevăzute în Legea 141/2025 și OUG 52/2025

Calendarul de plată este completat de art. XXIII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare:

„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, având ca obiect acordarea unor drepturi reprezentând diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de legislația privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. (3) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din instituțiile și autoritățile publice. (4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (5) La sumele eșalonate conform alin. (1) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie. (6) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite se stabilește procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1). (7) Nerespectarea prevederilor alin. (1)-(6) de către ordonatorul principal de credite și conducătorul compartimentului financiar-contabil constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii”

La acestea se adaugă dispozițiile art. XVIII din Ordonanța de Urgență nr. 52/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementare programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare:

„(1) Tranșele aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, care fac obiectul plății eșalonate, conform legii, scadente până la 31 decembrie 2025 și care nu au fost plătite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se plătesc în anul 2026. (2) Prevederile alin. (1) se aplică și în ceea ce privește tranșele aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care fac obiectul plății eșalonate, conform legii. (3) Prevederile alin. (1) se aplică și tranșelor aferente sumelor care reprezintă diferența dintre drepturile salariale stabilite prin acordarea valorii de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei prin ordin/decizie a conducătorilor instituțiilor din sistemul justiției și drepturile salariale aflate în plată începând cu data de 1 ianuarie 2018, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”

Cum arată textul integral al proiectului de ordin

Proiectul publicat de Ministerul Justiției stabilește pașii concreți privind calculul, centralizarea și virarea fondurilor către angajați:

„Art.1. (1) Prezentul ordin stabilește procedura de efectuare a plății sumelor prevăzute prin: a) hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din aparatul propriu al Ministerului Justiției şi celor din instituțiile publice aflate în subordinea acestuia, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2026; b) hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea unor drepturi reprezentând diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de legislația privind participarea forțelor armate la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român, în măsura în care acestea au fost acordate în beneficiul personalului Ministerului Justiției şi celor din instituțiile publice aflate în subordinea acestuia, devenite executorii în perioada 01 ianuarie 2025 - 31 decembrie 2026; c) hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea de daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din aparatul propriu al Ministerului Justiției şi celor din instituțiile publice aflate în subordinea acestuia, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2026; d) acte administrative emise de ordonatorii de credite, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale stabilite prin acordarea valorii de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 lei, în măsura în care există beneficiari angajați ai Ministerului Justiției şi instituțiilor subordonate; (2) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) - c), devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2025, se realizează eşalonat, potrivit art. VIII alin. 1 din O.U.G. nr. 156/2024. (3) Plata sumelor care reprezintă diferența dintre drepturile salariale stabilite prin acordarea valorii de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. d), neachitate până la data de 15 noiembrie 2023, se realizează eșalonat, potrivit art. XIX alin. 1 din O.U.G. nr. 107/2024. (4) În aplicarea dispozițiilor art. XVIII alin. (1) - (3) din Ordonanța de urgență nr. 52/2025, tranșele corespunzătoare, scadente şi neachitate în anul 2025, identificate potrivit art. VIII alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 156/2024 şi potrivit art. XIX din O.U.G. nr. 107/2024, se plătesc în anul 2026. (5) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) - c), devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026, se realizează eşalonat, potrivit art. XXIII alin. (1) din Legea nr.141/2025. (6) Sumele eșalonate prevăzute la alin. (2) și alin. (5) se actualizează cu rata inflației numai în cazul în care dispozitivul hotărârii judecătorești dispune în mod expres în acest sens, în condițiile și pentru perioada stabilite prin aceasta. (7) La sumele eșalonate prevăzute la alin. (2) și alin. (5) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie și până la data plății integrale a fiecărei tranșe. (8) Dobânda legală penalizatoare se acordă în cazul în care dispozitivul titlului executoriu dispune în mod expres în acest sens. Dobânda remuneratorie şi dobânda penalizatoare nu se cumulează pentru aceeaşi perioadă de timp. (9) Cuantumul dobânzilor se calculează potrivit dispozitivului titlului executoriu și cu respectarea art. 3 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. (10) Sumele reprezentând diferența prevăzută la alin. (3), se actualizează cu rata inflației, de la data emiterii ordinului/deciziei de către ordonatorul de credite până la data plății. Art. 2 Cheltuielile bugetare determinate de plata sumelor prevăzute la art. 1 se suportă din bugetele ordonatorilor de credite care asigură plata salariilor personalului beneficiar, de la capitolul şi titlul de cheltuieli în care se încadrează obligația de plată respectivă. Art. 3 (1) Compartimentele economico – financiare din cadrul ordonatorilor terțiari de credite transmit sumele aferente plăţii tranşelor prevăzute la art.1 către ordonatorii de credite care le asigură finanţarea. (2) Compartimentele economico – financiare din cadrul ordonatorilor secundari de credite centralizează sumele primite de la ordonatorii terţiari de credite, precum şi necesarul propriu de fonduri şi le transmit Serviciului de Asigurare Resurse din cadrul Direcţiei Economice, Ministerul Justiţiei. (3) Serviciul de Asigurare Resurse din cadrul Direcţiei Economice a Ministerului Justiţiei centralizează sumele primite de la ordonatorii secundari de credite a căror finanţare se asigură prin bugetul Ministerului Justiției, precum şi necesarul propriu de fonduri al ordonatorului principal de credite, comunicat de Serviciul financiar, contabilitate şi salarizare, si transmite Ministerului Finanțelor solicitările de credite de angajament și bugetare corespunzătoare tranșelor prevăzute la art. 1 . (4) În situația menționată la art. 1 alin. (2) și (3), plata drepturilor salariale va fi efectuată de către ordonatorul principal/secundar/terțiar de credite în cadrul căruia creditorul şi-a desfășurat activitatea. Art. 4 (1) Plata sumelor datorate prevăzute în temeiul titlurilor executorii prevăzute la art.1, se efectuează de către instituția angajatoare, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor/indemnizațiilor. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt plătite în conturile în care se plătesc în mod curent drepturile salariale sau în alte conturi comunicate de către beneficiari, deschise pe numele acestora, ori în numerar prin casieria unității, la solicitarea beneficiarilor. (3) Calculul şi virarea contribuţiilor sociale obligatorii aferente sumelor prevăzute la art.1 se efectuează în conformitate cu prevederile titlului V. “Contribuţii sociale obligatorii” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare și, după caz, ale art. 31 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, iar declararea acestora se face prin depunerea de declaraţii rectificative aferente perioadelor pentru care au fost calculate drepturile salariale. (4) Impozitul aferent sumelor prevăzute la art. 1 se calculează, se reţine şi se declară în conformitate cu prevederile titlului IV “Impozitul pe venit” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, iar declararea se face la luna plăţii. Art. 5 (1) Ministerul Justiției precum şi celelalte instituții publice aflate în subordinea acestuia au obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Procedura de efectuare a plăților prevăzute la art. 1 se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare. Art. 6 Ministerul Justiției – aparat propriu și instituțiile aflate în subordine duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Art. 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”