Trecem la ora de iarnă. Țările care vor să renunțe la acest sistem

Trecem la ora de iarnă. Țările care vor să renunțe la acest sistemOră. Sursa foto: Dreamstime.com

În noaptea de sâmbătă spre duminică se va face trecerea la ora de iarnă în anul 2023, astfel că oamenii trebuie să-şi dea ceasul cu o oră înapoi, ora 4 devenind ora 3. Astfel, ziua de 29 octombrie va fi cea mai lungă zi din an și va avea 25 de ore. Mare parte din dispozitivele electronice, cum ar fi telefoanele mobile, tabletele sau computerele fac acest lucru automat.

Ora de iarnă. România a adoptat acest sistem în anul 1932. Atunci ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, respectiv în prima duminică a lunii octombrie. 

Practica a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la ora de vară nu a mai fost în vigoare, dar s-a revenit la acest sistem în anul 1979, printr-o convenție la nivel european.

Aceasta a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. 

Primii care au introdus sistemul au fost germanii

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916, aceștia fiind urmați de britanici, care au introdus ora de vară tot în 1916. 

Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Senatul SUA a adoptat la 16 martie 2022 o măsură care ar face ca ora de vară să devină permanentă pe întreg teritoriul Statelor Unite. 

Trecerea la ora de iarnă. Multe țări vor să renunțe la acest sistem

Însă, există tot mai multe state care ar dori să renunțe la această practică. Ideea a început să fie dezbătută în Uniunea Europeană încă din 2018. Statele Unite ale Americii au făcut primul pas în acest sens. Astfel, în anul 2022 Senatul SUA  a adoptat, cu unanimitate de voturi, legea prin care nu mai era nevoie să se treacă de la ora de  la cea de vară. 

Asta însemna că nu ar mai fi nevoie să fie trecem la ora de iarnă și să dăm ceasul înapoi cu o oră în fiecare toamnă. Legea a fost adoptată de Senat cu unanimitate de voturi, însă trebuia să treacă și de Camera Reprezentanților și să fie apoi promulgată de președintele Joe Biden, ceea ce încă nu s-a întâmplat. 

Doar că prevederea trebuia să treacă și de Camera Reprezentanților și să fie apoi promulgată de președintele Joe Biden, ceea ce încă nu s-a întâmplat. Deocamdată, în Statele Unite, s-a apelat la o soluție de compromis. Trecerea la ora de vară s-a decalat, schimbarea amânându-se până în prima săptămână a lunii noiembrie.