Procurorii DNA au pus SECHESTRU pe bunurile lui Oprea, inclusiv cele ÎNSTRĂINATE familiei

Procurorii DNA au pus SECHESTRU pe bunurile lui Oprea, inclusiv cele ÎNSTRĂINATE familiei

Procurorii au pus sechestru pe bunurile lui Grabriel Oprea, inclusiv pe cele înstrăinate către membrii familiei, după ce fostul vicepremier și ministru de Interne a fost trimis în judecată în dosarul privind moartea polițistului Gigină.

Procurorii au descoperit că, după ce Oprea a săvârșit infracțiunile care fac obiectul dosarului a înstrăinat „cu titlu gratuit”  către membrii familiei sale o mare parte din bunurile imobile pe care le avea în proprietate.

"Faţă de momentul acestor înstrăinări (după demararea cercetărilor în prezenta cauză, iar în cazul celor din urmă înstrăinări chiar după dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de inculpat), de caracterul gratuit al actelor translative de proprietate încheiate, de persoanele beneficiare ale acestor liberalităţi făcute de către inculpatul Oprea Gabriel (respectiv membrii de familie ai acestuia), procurorul a concluzionat că aceste înstrăinări au fost făcute pro causa, pentru a sustrage aceste bunuri de la măsurile asigurătorii care s-ar putea lua în cauză şi pentru a crea aparenţa unei imposibilităţi a inculpatului Oprea Gabriel de a repara prejudiciul, în eventualitatea în care acesta ar fi obligat la aceasta", se arată în rechizitoriu, potrivit Agrepres.ro.

În urma unei ordonanţe din data de 6 decembrie 2016 s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aflate în posesia ori proprietatea lui Gabriel Oprea, până la concurenţa sumei de 13,6 milioane de lei.