Operațiunea Dovleacul: A vrut Stalin să-l asasineze pe Churchill în 1943? Istoria secretă a intrigilor de la Teheran

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În istoriografia celui de-Al Doilea Război Mondial, dinamica dintre liderii Alianței anti-hitleriste, Iosif Stalin, Winston Churchill și Franklin D. Roosevelt, rămâne unul dintre cele mai intens dezbătute povești.

Din când în când, apar în spațiul public speculații sau denumiri fanteziste care susțin că Stalin ar fi plănuit decapitarea conducerii Marii Britanii în anul 1943, prin intermediul unui presupus plan conspirativ. Totul este legat de întâlnirea din Iran.

Stalin și planul de lichidare

Printre cele mai bune exemple ale acestor teorii se numără așa-numita „Operațiunea Dovleacul”.

Denumirea este, în realitate, un termen derivat din cultura populară, din literatura de senzație și din jargonul colocvial folosit uneori în spațiul public pentru a descrie o operațiune absurdă, realizată prin metode rudimentare, lipsită de rațiune strategică sau bazată pe informații false.

Termenul de „dovleac”, folosit în limbajul popular pentru a desemna un cap gol, o prostie sau un mit uriaș umflat artificial, a ajuns să fie asociat cu ideea că Moscova ar fi plănuit uciderea lui Churchill. O privire atentă asupra faptelor istorice arată însă că o astfel de ipoteză reprezintă o știre falsă, adică un „dovleac” umflat de propagandă sau o confuzie complet lipsită de suport documentar.

În 1943, Uniunea Sovietică și Marea Britanie depindeau enorm una de cealaltă în lupta contra Germaniei naziste, iar o tentativă de asasinat ordonată de la Moscova împotriva lui Churchill ar fi însemnat o veritabilă sinucidere geopolitică pentru Stalin.

Ideea că Stalin ar fi pus NKVD-ul să pregătească eliminarea fizică a lui Churchill sau a cabinetului de război de la Londra nu apare în nicio arhivă declasificată a KGB-ului, a GRU-ului sau a serviciilor britanice. Ca să înțelegem de ce un asemenea plan ar fi fost complet absurd, trebuie doar să privim tabloul militar al anului 1943.

Sursa foto: Wikipedia

Situația militară din 1943

După victoriile decisive de la Stalingrad și Kursk, Armata Roșie preluase inițiativa pe Frontul de Est, dar era la capătul puterilor în privința resurselor umane și materiale. În plus, industria sovietică depindea masiv de ajutoarele americane și britanice trimise prin rutele arctice sau prin Iran.

Marea teamă a lui Stalin nu era cum să-i ucidă pe aliați, ci ca nu cumva Marea Britanie și SUA să bată palma pe la spatele lui cu generalii germani și să încheie o pace separată, lăsând URSS-ul singur în fața Wehrmacht-ului. Dacă l-ar fi eliminat pe Churchill, Stalin ar fi aruncat instantaneu Marea Britanie într-o alianță anti-sovietică. În acel moment al războiului, Churchill îi era mult mai util lui Stalin viu decât mort, fiind garanția că britanicii nu vor da înapoi din războiul total împotriva lui Hitler.

Relația dintre cei doi lideri nu a fost deloc roz în 1943. Au existat telegrame dure, reproșuri și o lipsă cronică de încredere. Stalin își ieșea din minți din cauza amânării deschiderii celui de-al Doilea Front în Europa de Vest. Moscova ducea greul luptelor pe uscat și cerea insistent o debarcare anglo-americană în Franța, dar Churchill insista pentru atacarea „pântecelui moale al Europei”, prin Sicilia și Italia, amânând debarcarea din Normandia pentru 1944.

Winston Churchill și Stalin. Sursa foto Wikipedia

Planul spionajului german

La acestea s-au adăugat suspendarea temporară a convoaielor arctice și scandalul izbucnit atunci când germanii au descoperit gropile comune de la Katyn. Totuși, în ciuda acestor fricțiuni reale, ambii lideri au rămas extrem de pragmatici și au înțeles că Alianța trebuia să reziste până la victoria finală.

Dacă Stalin nu a vrut niciodată să-l ucidă pe Churchill, în 1943 a existat totuși un plan real și extrem de periculos de asasinare a conducerii Alianței. Doar că acesta a fost conceput la Berlin. În toamna acelui an, spionajul german a aflat că Stalin, Churchill și Roosevelt urmau să se întâlnească față în față la Teheran.

Hitler a dat undă verde unui plan îndrăzneț, numit Operațiunea Saltul în Lungime (Unternehmen Weitsprung). Planul presupunea infiltrarea unor comando-uri în capitala Iranului pentru a ataca simultan ambasadele și a-i ucide sau captura pe cei trei lideri.

Otto Skorzeny, legendarul spion german. sursa: Wikipedia

Agenți germani la Teheran

Planul i-a fost încredințat celebrului Otto Skorzeny, omul care tocmai îl salvase pe Mussolini din munții Gran Sasso. Germanii au lansat cu parașuta o primă echipă de șase agenți lângă orașul Qum. Aceștia au ajuns în Teheran, au închiriat o casă pentru conspirație și au început să pregătească rețeaua radio pentru sosirea grupului de asalt.

Planul naziștilor a fost însă dat peste cap de rețeaua sovietică de contraspionaj din Iran. Aceasta era condusă pe teren de un tânăr agent de doar 19 ani, Gevork Vartanian. Echipa lui Vartanian patrula pe biciclete prin Teheran și monitoriza orice mișcare suspectă a rețelelor pro-germane. Sovieticii i-au descoperit pe cei șase parașutiști naziști încă de la sosire și i-au urmărit pas cu pas.

În paralel, transmisiunile radio ale germanilor către Berlin au fost interceptate de serviciile de informații sovietice și britanice. Înainte ca Skorzeny și grupul său principal să plece spre Iran, NKVD-ul și poliția britanică au intervenit în forță și au arestat întreaga avangardă. Când au realizat că au fost deconspirați, germanii au anulat definitiv operațiunea.

Stalin preia inițiativa

Stalin a speculat politic la maximum această tentativă de atentat. De îndată ce Roosevelt a sosit la Teheran, Stalin l-a avertizat că traseul dintre ambasada SUA și cea sovietică era nesigur și că naziștii ar putea încerca să atace. Sub pretextul de a-i garanta securitatea, Stalin l-a convins pe președintele american să se cazeze chiar în incinta ambasadei sovietice.

Consecințele au fost uriașe pe plan diplomatic. Tehnicienii NKVD umpluseră camerele americanilor cu microfoane, așa că Stalin știa în fiecare seară ce discutau aceștia și ce strategii pregăteau pentru ziua următoare. Pe lângă avantajul informațional, faptul că Roosevelt locuia la sovietici l-a lăsat pe Churchill izolat la masa negocierilor, stârnindu-i mari frustrări premierului britanic.

Dar jocurile de culise ale spionajului sovietic la Teheran nu s-au limitat doar la camerele de hotel ascultate. Pentru a-și maximiza influența, Stalin a orchestrat o întreagă atmosferă de asediu în jurul orașului. NKVD-ul a împânzit străzile cu trupe speciale, simulând o stare de alertă maximă.

Această mișcare a avut un dublu rol: pe de o parte, i-a demonstrat lui Roosevelt eficiența și forța aparatului de securitate sovietic, iar pe de altă parte, a restrâns considerabil libertatea de mișcare a delegației britanice. Churchill, obișnuit să poarte discuții informale în plimbările sale, s-a văzut practic blocat în incinta ambasadei, presat de un perimetru de securitate pe care nu îl putea controla.

Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului

Lupta între serviciile de informații

În spatele ușilor închise, lupta invizibilă dintre MI6 și NKVD a continuat pe tot parcursul conferinței. Deși oficial colaborau pentru prinderea ultimilor agenți germani rămași sub acoperire în Iran, ofițerii britanici erau pe deplin conștienți că sovieticii îi supravegheau la fel de strict ca pe inamici.

Fiecare document lăsat nesupravegheat, fiecare convorbire telefonică sau întâlnire secretă erau ascultate de agenții lui Beria. Cu toate acestea, pragmatismul de război a prevalat: britanicii au preferat să închidă ochii la aceste intruziuni pentru a nu periclita înțelegerea militară crucială legată de debarcarea din Franța.

Pentru Vartanian și echipa sa de tineri spioni, succesul de la Teheran a fost doar începutul unei cariere legendare în spionajul sovietic. Vartanian a activat sub acoperire timp de mai bine de trei decenii în diverse colțuri ale lumii, fără să fie vreodată deconspirat, iar rolul său din 1943 a rămas secret de stat până în anii '90.

O poveste de succes

Deceniile au trecut, dar operațiunea de neutralizare a comandoului german a rămas în manualele de contraspionaj drept una dintre cele mai curate și eficiente acțiuni de prevenire din istoria conflagrațiilor mondiale.

Toate arhivele și faptele documentate arată clar că povestea vreunui plan al lui Stalin de a-l asasina pe Churchill în 1943 este doar o ficțiune. În realitate, serviciile secrete sovietice și britanice au lucrat împreună la Teheran pentru a-și proteja liderii de agenții naziști.

Iar la finalul zilei, Stalin s-a dovedit un jucător extrem de abil, folosind amenințarea germană pentru a-și securiza un avantaj uriaș în negocierile care aveau să împartă Europa postbelică.