Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Am văzut că e acum o modă să îți bagi fața în poze cu decor, costumații și frizuri din anii 1980. Am înțeles că se numește 1980's AI photo trend. Și uite așa, de câteva zile, oriunde întorci privirea virtuală dai de doamne, pe care le știai deja interesate de cure mai ieftine cu nămol, cu moț de Cyndi Lauper curentată și rochie cu umerii puși, iar domni serioși, ai căror genunchi pocnesc asemenea călcâielor unei ordonanțe, apar în poze cu geci din fâș cu mânecile ridicate pe antebraț și cu plete și mustață ca ale solistului de la Ricchi e Poveri. Să fie la ei acolo!
Povestea asta mi-a adus aminte de un accesoriu vestimentar de la începutul anilor '80 pe care nici măcar Inteligența Artificială nu și-l mai amintește. Nici nu aveau cum să fi memorat programele occidentale o modă care ne-a bântuit câțiva ani doar pe cei din 5 țări, România, Bulgaria, Ungaria și Cehoslovacia, toate republici Populare sau Socialiste la acea vreme, iar trendul/moda venea din Iugoslavia.
Šurda Kapa – Pălăria lui Šurda
E vorba de o pălărie care semăna mai mult cu bastardul unei umbrele împerecheate cu o oală de noapte, din fetru sau stofă cadrilată, cu atât de multe nuanțe de maro încât era imposibil să o asortezi la ceva. Și totuși în 1980 o găseai peste tot, urâtă cu spume și purtată cu mândrie. Cheia succesului au fost 550 de minute de film sârbesc și faptul că pălăria era purtată de un lungan pe care era imposibil să nu îl iubești pentru că, deși arăta cu ea pe cap ca o lampă cu abajurul nepotrivit, sfida toate regulile ”tovărășești” prin cele mai aprigi arme: nepăsarea și umorul!
Până să-l cunoaștem pe Šurda, personajul nostru de astăzi, să mai poposim puțin la pălărie. Unii au numit-o o fedora cu borurile lăsate, dar fedora de la Borsalino are borurile din față mai scurte, iar a lui Šurda le avea perfect egale.
Alții au spus că e o pălărie trilby, așa cum purtase spre nemurire Peter Sellers în seria Pantera Roz, dar cârpa din capul sârbului nostru nu avea nimic din eleganța forțată a detectivului din anii 1960 și 1970.
În fine, părea o pălărie de trekking, dar nu era moale și nu avea nici șnurul de agățat pe gât.
Nu semăna cu nimic, nu aveau cum să îi spună, așa că i-au zis simplu: Šurda Kapa – Pălăria lui Šurda!
A Sad Adio – Și acum la revedere
Šurda era alintul de la Borivoje Šurdilović, personajul principal din serialul iugoslav Vruć vetar, difuzat de Televiziunea Română la începutul anului 1980 sub numele ”Vîntul fierbinte”. Personajul principal era interpretat de cel mai apreciat și titrat, pe plan național și internațional, actor iugoslav și apoi sârb, Ljubiša Samardžić. Din păcate, el a murit în 2017, la venerabila vârstă de 80 de ani.
Povestea era simplă și avea în ultimul episod, al zecelea, o morală socialistă, dar mai avem până la ea.
Šurda era un frizer care își abandonează slujba și casa din sudul Iugoslaviei și vine la Belgrad ca să se îmbogățească. Aici încearcă o mulțime de mici afaceri și combinații, trecând prin aventuri cu partenerii săi, Bob și Friga, dar lenea, naivitatea, neîndemânarea și ghinionul îi aduc mereu la faliment. Ajung la muncă și în Germania Democrată, dar și aici o dau în bară.
Ca și grecul Zorba, Šurda trecea peste orice nou eșec cu un dans și cu pălăria trasă a nepăsare pe ceafă. Cum să nu îți fie drag, când sfida orice regulă a regimului, când vedeai că nu pățește nimic și își revenea din orice lovitură.
E adevărat că în ultimul episod, Šurda , însurat cu o stewardesă superbă, se dă pe brazdă, se angajează și primește de la intreprindere o locuință. Și, mai mult, devenit om al muncii, abandonează pălăria de vagabond. Dar aventurile din primele nouă episoade îl transformaseră deja în idol al est-europenilor.
Până și melodia pe care își alunga amarul cu mișcări sacadate a devenit un hit dincolo de Cortina de Fier, ”A Sad Adio/ Și acum la revedere”, cântată la generic de Oliver Dragojević sau, în unele episoade, chiar de Ljubiša Samardžić.
Picioarele Lepei Brena și guma Baltazar
Succesul serialului în 1980 era perfect explicabil, nu numai prin relativa sărăcie a programelor tv, deși nu se ajunsese încă la cele două ore pe zi de laude deșănțate, ci și prin admirația/jindul pentru tot ce era iugoslav.
Era vorba de produse pe care la noi nu le găseai – cele mai cunoscute erau ingredientul Vegeta sau bucuria copiilor, guma de mestecat cu surprize Baltazar, țigările Vikend – dar și de programele lor de televiziune, mai deschise la nou decât permitea Dumitru Popescu-Dumnezeu pentru români.
Ce om din Banat nu își aminteșe melodiile, dar mai ales picioarele mereu dezgolite ale Lepei Brena?
Iugoslavia lui Iosip Broz Tito însemna pentru prizonierii lui Nicolae Ceaușescu și ai Epocii de Aur un strop de libertate și confort după care tânjeau.
La final o mostră din dansul lui Šurda cu ajutorul căruia trecea peste greutăți, în cel mai pur stil balcanic, din păcate nu am găsit unul cu pălăria care sfida socialismul:
https://www.youtube.com/watch?v=I6povcdM5c0&list=RDI6povcdM5c0&start_radio=1
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Recomandările noastre
