Operaţie în premieră în Bucureşti! O tumoră de un kilogram, extrasă de la o fetiţă de două luni

Operaţie în premieră în Bucureşti! O tumoră de un kilogram, extrasă de la o fetiţă de două luni

Trei chirurgi au efectuat la Spitalul Marie Curie o intervenție chirugicală în premieră la o fetiță de două luni care prezenta o tumoră la gât de aproximativ un kilogram.

„Este o premieră medicală europeană. Fetița avea două luni. Se afla în secție de aproape două luni de zile. Nu aveam nicio soluție prin zona aceasta a Europei. Am mai avut un astfel de caz în urmă cu patru ani și a fost foarte greu să găsim soluție în Europa. Copilul avea o tumoră masivă la mandibulă. Traheea era foarte afectată, contorsionată, era împinsă de tumoră anterior lateral. Doctorii Ghali și Petrișor au venit duminică, au văzut copilul la noi în reanimare și luni a început operația, care a durat de la 12,00 la 20,00. Practic era o tumoră de gât care avea aproape un kilogram. Cuprindea toată zona gâtului, era în spatele traheii, erau afectate esofagul, vasele gâtului, glande, glanda tiroidă, nervi, baza limbii era foarte afectată. Operația a decurs bine. Avem speranțe ca fetița să aibă o viață normală, deja așteptăm acum ca în zona gâtului să crească țesutul. A fost și o reconstrucție. Cei doi chirurgi din SUA au spus că după 6-8 zile o să arate bine acolo în zona gâtului, o să ia suport de hormoni tiroidieni pentru că o parte din tiroidă, cuprinsă în tumoră, a fost rezecată. Carotidele externe erau în tumoră”, a explicat medical Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie.

Potrivit lui Cîrstoveanu, zilele următoare se va primi şi rezultatul anatomo-patologic privind natura acestei tumori.

 

Ne puteți urmări și pe Google News