Omul din umbră. Cine a condus CFR Cluj spre umilirea FCSB

Omul din umbră. Cine a condus CFR Cluj spre umilirea FCSBSursa foto: EVZ

Deși s-a aflat pe bancă în victoria categorică a CFR Cluj în derby-ul cu FCSB, terminat 4-1, Cristi Moldovan, antrenorul de portari ai alb-vișiniilor, a recunoscut implicarea lui Dan Petrescu în deciziile tactice.

„A fost foarte complicat să ne pregătim pentru acest meci și să pregătim această partidă. Când am văzut condițiile meteo, a fost incredibil, părea că totul e împotriva noastră!

Băieții minunați, incredibili, niște caractere incredibile. Cu ei trebuie să vorbiți, nu cu mine. M-am consultat cu Dan Petrescu, cu altă lume. La cine a putut să ne dea un sfat am apelat. A ieșit bine. Am încercat să ajut băieții, să le dau un sfat. Nu a fost la mine cheia, dar le-am spus despre spirit, atitudinea, mentalitatea de învingători.

Cum intră împreună pe teren sunt campioni. Am încercat să le transmitem și plăcerea de a juca fotbal pentru public.  Cu siguranță sunt echipe mult mai bune valoric decât noi, dar nu cred că în campionatul ăsta!

În momentul de față avem un moment bun. Toți care am fost aici ne-am ajutat. Sincer, m-aș fi mulțumit și cu un egal. CFR a fost bună, băieții extraordinari, ați văzut cum au luptat. Jos pălăria în fața lor! Când au fost momente grele, cu COVID și altele, au demonstrat”, a declarat Cristi Moldovan, potrivit gsp.ro.

„Eu, împreună cu staff-ul medical, preparatorul fizic, am făcut echipa de start. Toată lumea care a putut să ne ajute cu un sfat, a făcut-o. Am avut nevoie”, au fost cuvintele rostite cu multă emoție de Cristi Moldovan, antrenorul de portari de la CFR Cluj, înaintea meciului, la flash interviu.

CFR a făcut instrucție cu FCSB

Scorul a fost deschis în minutul 30 de Billel Omrani, care a șutat de la marginea careului cu pământul, după o respingere neinspirată a lui Paulo Vinicius. A doua repriză le-a aparținut total gazdelor, care au avut o sumedenie de ocazii. În minutul 56, Runar Mar Sigurjonsson a făcut 2-0, profitând de respingerea nefericită a lui Andrei Vlad, în fața porții, fix pe capul islandezului.

În minutul 67, Ciprian Deac a dus scorul la 3-0. Aflat la marginea careului advers, Denis Alibec i-a pasat lui Deac.

Veteranul CFR-ului a preluat calm și a șutat sigur, cu latul, Andrei Vlad fiind depășit de execuția mijlocașului. Denis Alibec a dus scorul la un neverosimil 4-0 în minutul 73, din penalty, după ce Andrei Vlad l-a doborât în propriu careu pe Claudiu Petrila. În ultimul minut, Ianis Stoica a marcat golul consolării pentru FCSB.

CFR Cluj ae acum 12 puncte distanță față de FCSB după numai 7 etape.

Ne puteți urmări și pe Google News