Situație INEDITĂ! 25 de oi românești au ajuns pe o plajă dintr-o stațiune egipteană

Situație INEDITĂ! 25 de oi românești au ajuns pe o plajă dintr-o stațiune egipteană

Mai multe oi din România au fost găsite moarte pe plajele unei stațiuni din Egipt. Oile au fost aruncate peste bord dintr-un vas de transport care a plecat din Midia.

25 de oi au fost aruncate peste bord, în Marea Roșie, iar cadavrele lor au fost găsite pe plaja unei stațiuni egiptene. Este vorba despre vasul MV Alferdawi-1, care a ajuns la 1 mai în Midia, pentru a încărca oi. Vasul a plecat din Midia la 3 mai cu destinația Iordania, potrivit Libertatea.ro.

La 9 mai, de pe vas au fost aruncate mai multe cadavre de oi, care au eșuat pe plajele de la Marea Roșie, inclusiv pe Hurghada din Egipt. Autoritățile au preluat vasul pentru investigații.

Explicația morții celor 25 de oi este dată de Gabriel Păun, reprezentant Animals International:

„Oile din România care au murit pe Alferdawi zilele acestea au fost aruncate peste bord și au ajuns pe prosoapele turiștilor de pe plaja stațiunii egiptene Hurghada de la Marea Roșie și în împrejurimi. Din sursele pe care le avem am înțeles că vasul a întâmpinat probleme la intrarea în Suez, zonă în care temperaturile sunt extrem de ridicate și orice oprire a navei reduce șansa ca animalele să suporte căldura mulțumită brizei. Dacă nava se oprește atunci animalele se coc literalmente de vii. Așa s-a întâmplat recent pe un alt vapor care făcea curse regulate dinspre Australia spre Golful Persic în Quatar și unde au murit chiar și 2400 de oi la oprirea vaporului în golf”, explică Gabriel Păun. 

Condițiile de pe vapoare au fost investigate de mai multe ONG-URI de mediu care au arătat condițiile îngrozitoare de transport, mai menționează aceeași sursă.

Reprezentantul Animals International susține că echipa sa a efectuat mai multe investigații, iar în urma acestora autoritățile australiene au decis să ia măsuri și să interzică exporturile pe timpul verii în Orientul Mijlociu și să înlocuiască treptat transportul de animale vii cu cel de carne congelată.

„Același lucru trebuie să îl facă și România. Suntem de fapt surprinși că încă nu s-a făcut nimic în privința asta, deși Comisarul European l-a notificat săptămâna trecută pe ministrul Daea și ANSVSA-ul să evite exporturile de animale vii pe timp de vară. Ne facem de rușine cu fiecare nou incident pentru modul în care ne respectăm animalele născute în România și fermierii care le-au îngrijit cu atenție”, precizează activistul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News