Octavian Bellu lămurește marele mister care s-a născut în jurul său
- Cristi Buș
- 20 septembrie 2025, 08:32

Octavian Bellu clarifică zvonurile privind o presupusă mutare în Austria și vorbește despre performanțele istorice, problemele actuale ale gimnasticii și rolul esențial al psihologului în viața sportivilor.
Octavian Bellu pune capăt zvonurilor: „Nu am plecat nicăieri”
În ultimele săptămâni, au circulat zvonuri conform cărora Octavian Bellu, cel mai titrat antrenor din istoria gimnasticii românești, s-ar fi stabilit în Austria. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, acesta a dezmințit categoric informațiile.
„Nu, nu, nu! Nu m-am mutat în Austria. Am ținut niște cursuri în Europa, fiind implicat în această academie a Federației Internaționale, dar nu am plecat nicăieri, sunt acasă!”, a declarat reputatul tehnician.
Fostul antrenor al lotului național a explicat că activitatea sa internațională a fost interpretată eronat și că în continuare își desfășoară viața în România.
Performanțele istorice și munca din spatele medaliei
Împreună cu Mariana Bitang, Octavian Bellu a adus României cele mai mari performanțe din istoria gimnasticii. Cei doi au pregătit generații întregi de campioane europene, mondiale și olimpice. Totuși, Bellu a subliniat că succesul nu a fost rezultatul exclusiv al muncii depuse la lotul național, ci al unei întregi rețele de antrenori din țară.
„Aș vrea să precizez că aceste clasamente sunt făcute, sunt onorabile și ne bucură, dar vreau întotdeauna să amintesc că, în spatele pregătirii de la lot, care ducea sportivul către medalia de aur, se afla o muncă imensă a sportivilor de la cluburi. Și aici ar trebui să ne întrebăm de ce lucrurile nu mai funcționează la fel”, a explicat antrenorul.
El a reamintit că în trecut existau antrenori dedicați descoperirii și pregătirii sportivilor de la primele niveluri. Aceștia ofereau loturilor naționale gimnaste pregătite, care apoi erau perfecționate și transformate în campioane.
Modele uitate și schimbarea paradigmei
Octavian Bellu a atras atenția și asupra faptului că mulți dintre antrenorii importanți ai generațiilor trecute au rămas în umbră, deși meritau recunoaștere.
„Am tot respectul pentru acești oameni care, din păcate, mulți au rămas în umbră, nume care nu s-au mai păstrat în amintirea publicului. Chiar și dintre cei care au fost la loturi, unii au fost uitați. Dacă aș spune câteva nume, aș risca să îi uit pe alții, și nu ar fi corect”, a spus el.
În opinia sa, actuala mentalitate din sport, bazată pe confortul sportivilor și pe lipsa unor antrenamente dure, nu poate genera performanțe de top.
„Eu cred că trebuie schimbat ceva, pentru că această nouă paradigmă de a obține performanță doar prin apelul la bunăvoința sportivului, la capacitatea lui de a rămâne în zona de confort, nu este sustenabilă. În astfel de condiții, nu poți face performanță!”, a avertizat Bellu.