Un octagenar, violat de un recidivist proaspăt eliberat
- Felix Mihai Badea
- 16 ianuarie 2018, 00:00
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din comuna Soleşti a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi violat un octogenar, au informat, ieri, reprezentanţi ai IPJ Vaslui.
Potrivit poliţiştilor, fapta s-ar fi produs în cursul zilei de vineri, când cei doi bărbaţi au consumat împreună băuturi alcoolice în casa victimei, după care între ei a izbucnit un conflict, iar bătrânul a fost obligat să întreţină raporturi sexuale.
„Plângerea la numărul de urgenţă 112 s-a înregistrat duminică seara, dar fapta s-ar fi produs în cursul zilei de vineri. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de viol. Bărbatul de 54 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Vaslui cu propunere de arestare preventivă”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.
Bărbatul agresat a suferit leziuni grave, el fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru îngrijiri medicale. Conform IPJ, suspectul este recidivist şi a fost eliberat în urmă cu câteva luni din închisoare.