Tradiții de Sfântul Gheorghe. Cum alungăm răul și atragem norocul

Tradiții de Sfântul Gheorghe. Cum alungăm răul și atragem noroculSursa foto: Arhiva EVZ

În fiecare an, pe 23 aprilie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Gheorghe, iar ca în cazul oricărei alte sărbători, aceștia urmează o serie de tradiții menite să aducă belșug în case, sănătate și recolte bogate. Cu această ocazie, spiritele malefice sunt alungate din locuințe și gospodării.

Viața Sfântului Gheorghe

Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în jurul anului 280, în Cappadocia, într-o familie creștină de origine greacă. În timpul persecuțiilor ordonate de împăratul Dioclețian, el și-a mărturisit credința și a fost torturat, fiind străpuns cu o suliță și pus pe o roată cu țepi, rămânând însă nevătămat, potrivit tradiției.

Sfântul a înviat un om din morți și a alungat un demon din altul, fapte care au determinat pe mulți să creadă în Dumnezeu. Printre aceștia s-a numărat și Alexandra, soția împăratului. Sfântul Gheorghe a fost ucis cu sabia, iar soția lui Dioclețian a murit înainte de a fi supusă torturii de către păgâni.

Obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Unul dintre obiceiurile pe care românii continuă să le păstreze este decorarea caselor și a clădirilor din curte. Aceștia folosesc flori și crengi de copaci, simboluri ale renașterii. În Muntenia, casele sunt împodobite cu crengi de tufan sau de păr, în Transilvania se agăță rugi verzi sau leuștean, iar în Banat se folosesc frunze de fag sau gorun. Toate aceste plante au rolul de a alunga spiritele rele din gospodării.

Fetele necăsătorite plantau usturoi pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, iar acesta era păstrat pentru anul următor. Ele credeau că astfel vor dobândi virtute și se vor căsători mai repede.

În dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, femeile căsătorite se ocupau de gospodărie. Înainte de răsărit, mergeau în pădure pentru a culege plante precum mulgătoarea și untul vacii, pe care le așezau în ieslea animalelor, în credința că acestea vor da mai mult lapte.

Busuiocul plantat în această zi ar aduce cinste

În dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, potrivit tradiției, oamenii se scaldă înainte de răsăritul soarelui într-o apă curgătoare, crezând că acest obicei le va aduce sănătate pe tot parcursul anului și va spăla toate relele.

De asemenea, se spune că busuiocul plantat în această zi, înainte de răsăritul soarelui, e bun pentru cinste, deoarece persoanele care se spală de rouă folosindu-l sunt cinstite de toată lumea.

Alte obiceiuri

Pe 23 aprilie, oamenii se stropesc pe ei și animalele pentru a se proteja de urmele lăsate de spiritele malefice, vrăji și de energia negativă. De asemenea, spiritele rele sunt alungate și prin foc, care este aprins în curtea bisericii sau pe câmp.

Conform tradiției, nimeni nu are voie să doarmă în ziua Sfântului Gheorghe. Cei care încalcă această regulă vor fi somnoroși pe parcursul întregului an.

Mai mult, în această zi oamenii sunt cântăriți pentru a avea sănătate pe tot parcursul anului și pentru a se proteja de farmece, iar preoții și credincioșii ies cu crucea în câmp pentru a se ruga pentru ploaie și recolte bune. Gunoiul adunat în această zi se pune la rădăcina pomilor pentru a sprijini rodirea.