Oamenii de afaceri: Proiectul de modificare a Codului Fiscal are părţi bune

Oamenii de afaceri: Proiectul de modificare a Codului Fiscal are părţi bune

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), organizaţie reprezentativă pentru mediul de afaceri local, apreciază ca fiind util proiectul de unificare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi a celor de sănătate datorate de angajator şi de angajat, precum şi plafonarea acestor contribuţii, se arată într-un comunicat al CDR.

“CDR consideră că propunerile anunţate constituie o bună bază de pornire a unui dialog real cu privire la simplificarea regimului contribuţiilor sociale, în sensul unificării contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi a celor de sănătate datorate de angajator şi de angajat, precum şi al plafonării reale per CNP a acestor contribuţii, aspectele legate de formularea prevederilor şi de tehnică legislativă rămânând a fi analizate şi corectate în procesul de dezbatere publică', se menţionează în comunicatul Coaliţiei. 

De asemenea, CDR salută intenţia de clarificare şi simplificare a procedurii de analiză de risc în privinţa înregistrărilor de TVA, prin introducerea noţiunii de “suspendare a codului de TVA” pentru o perioadă de 90 de zile, în cazul în care se constată că un contribuabil prezintă risc fiscal ridicat, urmând ca în această perioadă de suspendare să se verifice dacă acel contribuabil prezintă sau nu risc fiscal ridicat. 

Secretarul de stat din ministerul Finanțelor Gabriel Biriş a demisionat astăzi, pe tema scandalului creat de proiectul care prevedea creșterea CAS pentru salariați, precum și alte modificări fiscale. Anunțul a fost făcut de Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Iolu a spus că premierul Dacian Cioloş i-a mulţumit lui Biriș pentru activitatea în Executiv, dar a lansat în dezbatere publică măsuri pe care Cabinetul nu şi le asumă.

"În această dimineaţă a ajuns la premierul Dacian Cioloş demisia domnului Biriş şi premierul a acceptat această demisie", a spus Iolu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că, în cazul propunerilor privind Codul fiscal, Executivul are un mandat clar de simplificare a fiscalităţii şi de menţinere sau chiar scădere a nivelului taxării, pe care Biriş nu l-a respectat.

"Din păcate Gabriel Biriş a depăşit acest mandat şi a lansat în spaţiul public măsuri pe care acest Guvern nu şi le asumă", a spus Iolu.