Neoficial, lucrurile sunt mult mai complicate, iar realitatea migrației, extrem de amenințătoare pentru Occident. Simultan cu semnarea tratatului, prestigiosul institut “Gallup Research” a dat publicității o cercetare sociologică de o amploare cu adevărat uriașă. Au fost intervievați, între 2015 și 2017, nu mai puțin de 453 122 de adulți din 152 de țări. Concluzia șocantă: mai bine de 750 de milioane de oameni își doresc, dacă vor avea ocazia, să se mute permanent

într-o altă țară. Ca să vă faceți o idee despre proporțiile uriașe ale acestui fenomen, vă reamintesc faptul cp populația Eniunii Europene este în jur de 512 milioane de oameni.



Mai mult, sondajul arată că această dorință e în creștere, în ciuda faptului că în țările de destinație se manifestă o recrudescență a populismului și a naționalismului și există o opoziție fățișă față de imigrația de masă. Nu persecuțiile sau războaiele din țările de origine stau la baza acestui fenomen ci , pur și simplu, dorința emigranților de a se bucura de un standard de viață mai bun.



De departe, cea mai atractivă destinație sunt Statele Unite ale Americii. 21 la sută dintre imigranți și-ar dori să se stabilească aici, dar poziții fruntașe ocupă și Canada sau țările europene dezvoltate precum Germania, Franța și UK. În emisfera sudică, Australia este și ea o țintă magnet pentru imigranți.



Sondajul nu reprezintă nicidecum o surpriză pentru cei care se ocupă de sondarea opiniei publice în țările lumii a treia. La începutul acestui an, un alt institut- „Pew Research Center”- dădea publicității o cercetare sociologică asemănătoare pentru Africa Subsahariană. Astfel, dorință de a emigra spre Europa sau Statele Unite ale Americii era împărtățită de două treimi din locuitorii regiunii. Mai mult, milioane de oameni recunoșteau că se pregătesc să emigreze în următorii cinci ani.



Din păcate, în loc să reprezinte, așa cum încearcă să ne convingă propaganda globalistă, un avantaj atât pentru imigranți, cât și pentru țările de destinație, această deplasare gigantică de oameni va provoca o generalizare a sărăciei în rândurile claselor muncitoare. Cât despre țările sărace, acestea se vor vedea jefuite de cea mai mare bogăție pe care o au- tinerii și puținii profesioniști, ceea ce va atrage după sine noi valuri de emigrație.



Câteva argumente aduse de economistul Robert Rowthorn de la Universitatea Cambridge vă vor ajuta să vedeți adevăratele consecințe ale acestui proces. Teoriile economice spun că o ofertă mai mare de forță de muncă face să scadă salariile pe care angajatorii le oferă. Asta n-ar avea de ce să-i bucure pe angajați, dar piața se reglează în timp, pentru că profiturile cresc, iar pe această bază apar investiții. Ca urmarem apar mai multe oportunități de angajare și deci

salariile cresc din nou. E adevărat, spune Rowthorn, dacă între timp nu survine o nouă criză. Și, mai e ceva, imigrația e de la o vreme continuă și gigantică. Așa că niciodată nu va mai exista o criză de forță de muncă, deci investitorii nu vor mai avea de ce să mărească salariile. Cât privește sistemul de pensii, aici lucrurile stau exact pe dos. Dacă vrem să existe mereu tineri care să plătească, atunci imigrația trebuie să fie continuă. Altfel, sistemul se va bloca pentru că și imigranții îmbătrânesc. Mai mult decât atât, aș spune eu, e greu de crezut că toți imigranții sunt atât de bine pregătiți pentru a obține cu ușurință joburi în economiile dezvoltate, mai ales că tehnologia e în plin avânt și nevoia de muncă necalificată scade. Ca să nu mai vorbim despre problemele legate de bariera lingvistică, mai ales în primii ani. Și, atunci, rămân deschise întrebările – cine

profită de pe urma imigrației? Adevăratele obiective sunt economice sau politice?

 

Te-ar putea interesa și: