Moartea triatlonistei Mara Flavia Araujo, la doar 38 de ani. Ar fi fost bolnavă înainte de Ironman Texas

Moartea triatlonistei Mara Flavia Araujo, la doar 38 de ani. Ar fi fost bolnavă înainte de Ironman TexasCompetiție inot. Sursa foto: Freepik

Triatlonista braziliană Mara Flavia Araujo, în vârstă de 38 de ani, a murit în timpul competiției Memorial Hermann Ironman Texas, un eveniment de anduranță care include 3,8 km de înot, 180 km de ciclism și un maraton. Femeia practica înotul de mai mulți anu, potrivit publicației g1.globo.com.

Sportiva a murit în timpul probei de înot

Potrivit organizatorilor, incidentul a avut loc în prima parte a probei de înot, iar intervenția echipelor de salvare nu a reușit să îi salveze viața sportivei.

„Cu mare tristeţe confirmăm decesul unui participant la cursă în timpul probei de înot a triatlonului Ironman Texas. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi ai sportivului şi le vom oferi tot sprijinul nostru în această perioadă extrem de dificilă. Dorim să mulţumim echipelor de intervenţie rapidă pentru ajutorul acordat”, a declarat organizaţia într-un comunicat.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost scos din lac după câteva ore

Corpul sportivei a fost recuperat ulterior din lacul Woodlands, la aproximativ trei ore după startul cursei, care a început la ora 6:30 dimineața.

Sportiva ar fi participat la competiție deși avea probleme de sănătate, după ce ar fi trecut recent printr-un episod de gripă.

„Era bolnavă înaintea călătoriei, nu era ok. Am vorbit cu ea și i-am spus că e prea slăbită pentru cursă, dar a insistat că se simte bine. Încă nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat”, a explicat un apropiat.

Mara Flavia Araujo

Mara Flavia Araujo. Sursa foto: Captură video

Nu se afla la prima competiție de înot

Potrivit publicației braziliene g1.globo.com, Mara Flavia Araujo, originară din Sao Paulo, practica triatlonul de aproximativ un deceniu și a participat de-a lungul timpului la numeroase competiții Ironman. În 2022, ea a obținut locul al treilea la Triatlonul Braziliei și s-a calificat de două ori la competițiile Ironman 70.3.

Sportiva era licențiată în jurnalism și marketing și era prezentă pe rețelele sociale. Pe Instagram, aceasta a strâns peste 60.000 de urmăritori.

Pe plan profesional, Mara Flavia Araujo a fost realizatoare a unei emisiuni dedicate sporturilor extreme la radio, iar în ultima perioadă își orientase activitatea și către muzică, devenind DJ și participând la diverse evenimente.