O țară din Europa încă execută deținuți. Condamnatul era o bestie

O țară din Europa încă execută deținuți. Condamnatul era o bestie

Belarus, singura ţară din Europa care continuă să aplice pedeapsa cu moartea, a executat un deţinut condamnat în 2015 pentru că a ucis în bătaie un cuplu de tineri.

Aleksandr Jilnikov, 45 de ani, s-a întâlnit ultima oară cu avocatul său la 30 mai pentru a face o plângere cu privire la condiţiile de detenţie, conform centrului Viasna de apărare a drepturilor omului. La scurt timp după aceea, el a fost executat, indică Viasna, precizând că a aflat despre aplicarea sentinţei în acest caz de la rudele condamnatului. În decembrie 2015, Aleksandr Jilnikov şi Viaceslav Sukarko au ucis în bătaie la Minsk un cuplu de tineri, cărora le-au aplicat 140 de lovituri cu cuţitul. Potrivit anchetatorilor, ei au fost 'angajaţi' de o fostă iubită a tânărului ucis care a vrut să se răzbune pentru separarea lor. În cursul anchetei, s-a stabilit că Jilnikov şi Sukarko l-au ucis de asemenea pe proprietarul apartamentului unde au închiriat o cameră. Cei doi au fost condamnaţi iniţial la închisoare pe viaţă, dar Tribunalul municipal din Minsk i-a condamnat la moarte în urma unui recurs al parchetului.

'Soarta lui Viaceslav Sukarko, 23 de ani, nu se cunoaşte. Dar, de regulă, condamnările la moarte în acelaşi dosar sunt puse în aplicare simultan', a adăugat Viasna într-un comunicat. Execuţiile în Belarus se derulează în cel mai mare secret: data executării cu armă de foc nu este făcută publică, corpurile deţinuţilor nu sunt restituite familiilor şi nu se difuzează informaţii cu privire la locul înmormântării lor. În 2016, Uniunea Europeană a ridicat majoritatea sancţiunilor instituite împotriva regimului de la Minsk pentru a încuraja, printre altele, respectarea drepturilor omului în această ţară. Potrivit Amnesty International, trei sferturi din ţările lumii au abolit sau suspendat pedeapsa cu moartea

 

Ne puteți urmări și pe Google News