O prestigioasă Universitate interzice relațiile intime între profesori şi studente

O prestigioasă Universitate interzice relațiile intime între profesori şi studente

S-au înregistrat numeroase plângeri pentru hărțuire sexuală în ceea ce priveşte studentele, iar o Universitate de prestigiu se află „pe listă”.

Universitatea Harvard a interzis formal relațiile intime între profesori și studente, cu prilejul modificării regulamentului intern privind hărțuirea sexuală, scriu vineri AFP și washingtonpost.com.

Un număr redus, dar în creștere, de universități, printre care Yale și Connecticut, au adoptat politici similare care interzic acest tip de relații, potrivit Bloomberg.

În mai 2014, ministerul american al educației a făcut publică o listă cu 55 de instituții de învățământ superior vizate de o anchetă federală privind modul în care au gestionat plângerile înregistrate pentru hărțuire sexuală, iar universitatea Harvard se afla printre aceste instituții.