O premieră istorică. Meteorologii nu își explică ce se întâmplă cu vremea

O premieră istorică. Meteorologii nu își explică ce se întâmplă cu vremeaMeteo/ Sursa foto: Pixabay

Iarna 2025 ar putea intra în istorie ca fiind prima  fără un strat de zăpadă depus. Meteorologii au spus că este din ce în ce mai puțină zăpadă în România. Ei au declarat că s-ar putea să cadă câțiva fulgi de zăpadă în intervalul 15-18 februarie.

Iarna 2025 ar putea intra în istorie

„Este o iarnă de excepţie! Este tot mai puţină zăpadă în România, în zonele joase de relief. Până pe 14 februarie nu aşteptăm precipitaţii în Bucureşti. Poate câţiva fulgi de zăpadă s-ar putea, undeva în intervalul 15-18 februarie”, a declarat Mihai Huştiu, meteorolog.

Iarnă, zăpadă, vremea

Iarnă, zăpadă, vremea. Sursa foto: Pixabay

Numărul mediu de zile cu zăpadă s-a înjumătăţit în ultimele decenii. Dacă în anii '50 erau aproximativ 50 de zile cu omăt în sezonul rece, acum avem mai puţin de 20 de zile sau chiar deloc.

Vremea în următoarea perioadă

În săptămâna 10.02.2025 – 17.02.2025, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în zona Carpaţilor Orientali, precum şi în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

vremea

Vremea. Sursa foto: Pixabay

În săptămâna 17.02.2025 – 24.02.2025, temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Cum va vi vremea la începutul lui martie

În săptămâna 24.02.2025 – 03.03.2025, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

În săptămâna 03.03.2025 – 10.03.2025, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor avea o tendinţă uşor deficitară în cea mai mare parte a ţării.

Ne puteți urmări și pe Google News