O femeie în vârstă de 49 de ani a depus la Inspectoratul de Poliție din Olt o plângere pe numele lui Gheorghe Dincă în care îl acuză pe acesta că a violat-o și lovit-o. Femeia a povestit, la România TV, prin ce a trecut, în luna mai, când s-a dus la Dincă să îi prășească porumbii.

„M-a luat de acasă și mi-a zis că are de săpat niște porumbi, în grădină. La 12 s-a sculat, că era beat, băuse țuică și cu vin, m-a tras, mi-a sucit mâna, m-a tras de păr, m-a pus în pat, apoi în genunchi, apoi m-a dezbrăcat și mi-a făcut și în fund, și peste tot. Apoi s-a culcat, iar eu m-am dus la sapă. Se făcuse ceasul 3. Apoi, m-am dus la el să îi spun că plec acasă. A luat o găleată cu apă și m-a făcut fleașcă, mi-am revenit și mi-a chemat taxi. Pe masă erau vreo 10 cuțite, unul lângă altul. Nu m-a amenințat, dar îmi era frică. Apoi, a chemat pe un băiat cu taxi și m-a dus unde opresc microbuzele. M-a dat un pumn după cap și am căzut.

În mai s-a întâmplat. Era un pat numai de fiare. În celelalte camere nu am intrat, îmi era sfială. Nu am spus nimic până acum pentru că îmi era teamă de el, a spus că mă omoară de tot, dacă spun. Mi-a oprit și telefonul acolo și a dat cu el de ciment și l-a făcut praf.

Vorbea frumos, dar când a băut țuica și cu vin și-a schimbat uitătura, se uita urât. El când se uita, uitai să vă spui, se uita la un film de groază. Am și declarat la Caracal, se uita la filmul ăla de îi plăcea lui. Nu zicea nimic, doar se mușca de buză.

O femeie mi-a zis: „tanti, bine că scăpași, că nu îți luă gâtul!”. Mi-a spus o femeie care și-a pus fata la ocazie. Eu am zbierat, dar nu știu dacă m-a auzit cineva.”, a spus femeia care susține că a fost violată și bătută de Gheorghe Dincă.

Te-ar putea interesa și: