O nouă minivacanță pentru români. Mai multe zile libere în 2025

O nouă minivacanță pentru români. Mai multe zile libere în 2025Minivacanță. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministerul Muncii pregătește o nouă minivacanță pentru români. Un proiect de Hotărâre de Guvern stabilește zile libere în plus pentru anul viitor.

Noi zile libere în 2025. Cine va beneficia de ele

În 2025, bugetarii vor beneficia de o săptămână liberă la începutul anului, urmând să revină la muncă abia pe 8 ianuarie. Ministerul Muncii a emis un proiect de Hotărâre de Guvern prin care propune acordarea unei zile libere naționale și pe 3 ianuarie, în completarea zilelor libere de 1 și 2 ianuarie, precum și de 6 și 7 ianuarie, sărbători legale.

Această decizie va permite bugetarilor să se bucure de o vacanță prelungită, având în vedere că zilele de 4 și 5 ianuarie cad în weekend, astfel că aceștia vor relua activitatea abia miercuri, pe 8 ianuarie.

O nouă minivacanță se va înregistra și de Ziua Muncii

Conform propunerii de act normativ, zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 vor fi declarate zile libere. Ministerul Muncii a precizat că instituțiile și autoritățile publice vor trebui să își prelungească programul de lucru corespunzător până la 31 ianuarie 2025, respectiv 31 mai 2025, pentru a compensa aceste zile libere.

De asemenea, Ministerul a menționat că orele lucrate suplimentar pentru recuperarea acestor zile nu vor oferi dreptul la timp liber corespunzător, ci vor face parte din ajustarea necesară pentru respectarea normelor de muncă.

Calendar

Calendar zile libere. Sursă foto: Unsplash

Cine nu se va bucura de aceste zile libere

În cazul locurilor de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza naturii procesului de producție sau a specificului activității, prevederile din acest proiect de act normativ nu vor fi aplicabile. Aceasta înseamnă că angajații acestor sectoare vor continua să lucreze conform programului lor obișnuit.

De asemenea, pentru a asigura funcționarea justiției, magistrații și alte categorii de personal din instanțele judecătorești care sunt implicate în procesele programate pentru datele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 nu vor beneficia de zilele libere menționate în proiectul de act normativ, astfel încât soluționarea cauzelor să nu fie afectată.

În data de 3 ianuarie și 2 mai 2025, centrala Ministerului Finanțelor va efectua operațiuni esențiale de încasări și plăți, inclusiv pentru serviciul datoriei publice, și orice operațiuni dispuse de Comisia Europeană din conturile deschise la Trezoreria Statului. Aceste operațiuni sunt considerate necesare și nu pot fi amânate.

Pentru a asigura continuitatea plăților prin Trezoreria Statului, au fost stabilite categoriile de operațiuni de încasări și plăți care vor fi efectuate în aceste două zile, iar unitățile administrative care au obligații financiare scadente vor fi nevoite să efectueze plățile înainte de aceste date.