O nouă formulă pentru recalcularea pensiilor. Ce modificări vor mai fi aduse la Legea pensiilor

O nouă formulă pentru recalcularea pensiilor. Ce modificări vor mai fi aduse la Legea pensiilor Sursa: Dreamstime.com

Pănă în decembrie 2022, Guvernul are în plan să propună o nouă formulă în baza căreia să fie recalculate pensiile pentru aproximativ cinci milioane de români. Această modificare este stipulată în cuprinsul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Astfel, Ministerul Muncii a propus o serie de modificări, printre care: pensionarea la vârsta de 70 de ani să fie opțională, iar cei care aleg să lucreze până la această etate să beneficieze de facilități fiscale acordate de Ministerul de Finanțe. Pe lângă acestea, pensionarea anticipată nu va mai fi posibilă.

Recalcularea pensiilor, inclusă în PNRR

Conform PNRR, până în 2035 ar urma să se producă o egalizare a vârstei de pensionare între femei și bărbați, astfel că femeile ar urma să se pensioneze tot la vârsta de 65 de ani.

Vizate de reforme sunt și pensiile speciale. Este luată în calcul impozitarea lor, dar coaliția de guvernare nu a căzut la un acord în această privință, conform Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Marcel Ciolacu promite majorări de pensii începând cu anul viitor

Liderul PSD Marcel Ciolacu și-a exprimat convingerea că pensiile vor fi mărite, menționând că aceasta e o decizie luată deja, iar creșterea economică va urma să se simtă și în buzunarele românilor. Marcel Ciolacu a vorbit recent despre majorarea pensiilor, spunând că acest subiect va fi discutat în Coaliție, de la 1 ianuarie 2023. În prezent, liderul PSD nu-și poate asuma un angajament cu privire la procentul exact ce va fi aplicat pensiilor.

„Nu cred că va fi o creștere mai mică de 10%. Când mărești, mărești și la cel cu 1.500 de lei, și la cel cu 20.000 de lei. Trebuie să creezi o echitate socială. Intervii pe categorii, în acel moment. Așa cum am facut în primul pachet social, când am intrat la guvernare.

Am spus că trebuie mărită pensia minimă, trebuie văzut câți se încadrează dintre români, unde e situația vulnerabilă. Sunt mai multe măsuri. O discuție limitat la cât se măresc pensiile nu e corectă. Trebuie să venim cu un pachet întreg. Vreau să-l discutăm în coaliție de la 1 ianuarie”, a spus Ciolacu, făcând referiri la Legea bugetului.