O mare victorie obținută de Steaua s-a născut după ce un adversar și-a provocat, stupid, o comoție cerebrală. Video

O mare victorie obținută de Steaua s-a născut după ce un adversar și-a provocat, stupid, o comoție cerebrală. Video

Una dintre calificările memorabile obținute de Steaua, în cupele europene, se datorează unui adversar care s-a autoaccidentat într-un mod stupid.

Suporterii Stelei, cei care au prins echipa de la începutul anilor ‘90, își amintesc cu siguranță de „dubla” jucată de „militari”, cu Croația Zagreb, în sezonul 1993 - 1994. Actuala Dinamo Zagreb se numea la acea vreme Croația, iar noua denumire i-a înfuriat pe fani, care la un meci au incendiat loja lui Franjo Tudjman, președintele țării de la acea vreme.

Steaua, un retur de senzație cu Dinamo Zagreb

Steaua și Dinamo se luptau în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor și prima manșă s-a disputat în Ghencea. Acolo unde croații s-au impus cu scorul de 2-1. Pentru steliști a marcat Basarab Panduru (34), oaspeții au punctat datorită lui Igor Cvitanovici (16), Josko Jelici (61). Steaua era antrenată de Emeric Ienei, Dinamo era condusă de Miroslav Blazevici, omul care peste cinci ani avea să ducă naționala croată în semifinalele Campionatului Mondial din Franța.

Formația din Zagreb avea șanse mult mai mari de calificare după succesul din tur, mai ales că fusese superioară Stelei. Manșa a doua a fost găzduită de Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru că războiul care a sfâșiat Iugoslavia nu se încheiase în toamna anului 1993.

Steaua a reușit un meci istoric și o calificare asigurată de victoria cu 3-2. Meciul a început prost pentru „roș-albaștri”, care au primit gol de la Goran Vlaovici (7). Steliștii s-au dezlănțuit și au înscris prin Basarab Panduru (40) și Jean Vlădoiu (48 și 60). Gazdele nu au mai putut decât să reducă din diferență prin Zeljko Adzici (69).

Viorel Ion, jucător care a evoluat în acea partidă din minutul 70, după ce l-a înlocuit pe Adrian Ilie, a povestit pentru Evz, că un moment cheie al meciului s-a petrecut după ce croații au deschis scorul. „Ne marcase Goran Vlaovici. Un atacant foarte rapid, ne pusese mari probleme și în tur, chiar dacă nu înscrisese. După ce a dat gol, s-a accidentat singur. S-a aruncat pe burtă, de bucurie, și s-a lovit de gazon, în bărbie. S-a făcut K.O: singur. După faza aia n-a mai fost el. Practic, croații au jucat fără Vlaovici”, își amintește „Vioară”.

Meciul nu s-a transmis la televizor

După câțiva ani, lui Vlaovici i-a fost descoperită o tumoare pe creier. A suferit o intervenție chirurgicală și a jucat fotbal mai departe.

La vremea respectivă, românii nu au putut vedea meciul de la Ljubljana, pentru că TVR nu a transmis evenimentul. Doar un rezumat a fost difuzat a doua zi de postul național. În rezumatele care există acum pe YouTube se poate observa cum Vlaovici se accidentează stupid și cum, în momentul în care steliștii repun mingea de la centru, atacantul este buimac.

Părtași la victoria din Slovenia au fost: Dumitru Stângaciu, Tiberiu Csik, Daniel Prodan, Anton Doboș, Ionuț Pârvu, Iulian Filipescu, Ilie Stan, Basarab Panduru, Ilie Dumitrescu, Adrian Ilie, Jean Vlădoiu, Viorel Ion și Sorin Tufan.

Steaua a ratat calificarea în grupe, după ce, în play-off, a fost eliminată de AS Monaco, antrenată de Arsene Wenger, scor 1-4 și 1-0.