O mare companie auto lovită de criză. Zeci de modele ar putea să iasă din fabricație

O mare companie auto lovită de criză. Zeci de modele ar putea să iasă din fabricație

Renault va anunța o restrângere drastică a gamei de vehicule. Mai multe modele binecunoscute nu vor mai fi fabricate deloc.

Grupul care e și proprietarul Dacia, urmează să detalieze în săptămânile următoare un plan care trebuie să economisească două miliarde de euro pe parcursul a trei ani, în ideea redresării situaţiei financiare grav afectate încă dinainte de criza pandemiei.

”Proiectul nu este încă definitivat dar putem spune că modelele Espace, Scenic şi Talisman vor fi scoase din viitorul plan de produs. Este practic decis că aceste modele nu vor fi reînnoite şi se vor opri. Pe scurt, mai puţine monovolume şi berline pentru a da prioritate crossover-urilor şi SUV-urilor”, au declarat pentru Reuters mai multe surse din interiorul companiei franceze.

Încă din 2009 Renault a început reforma gamei sale de vehicule, sub conducerea directorului de design, Laurens van den Acker, în ideea de a-şi simplifica oferta şi de a unifica stilul. În prezent, grupul listează aproape 50 de modele în catalogul său, sub mărcile Renault, Dacia, RSM, Lada şi Alpine. În comparație, principalul rival pe piață, PSA, a anunţat şi el în 2014 o reducere a gamei de vehicule, de la 45 la 26 în mai puţin de zece ani pentru toate cele trei mărci din portofoliu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Renault a încheiat 2019 cu pierderi nete, primele din ultimii 10 ani. Anumite modele, care se fabrică de foarte mult timp, dau semne că nu mai rezistă pe piață. De exemplu, monovolumul Espace. Dacă începând cu 1984 a simbolizat imaginea familială pe care Renault vrea să o proiecteze, şi s-a vândut în peste 1,3 milioane de exemplare, a început să își piardă din clientelă încă de acum cinci ani. În prezent, nu mai poate concura cu SUV-urile.

Acest model, la fel ca şi monovolumul mai mic Scenic, vor ceda locul noului Renault Kadjar, un SUV fabricat în Spania şi care va fi disponibil în versiuni cu 5 şi 7 locuri, susţin sursele citate de Reuters. Sursele au adăugat că şi berlina Fluence, care se mai comercializează în America Latină ar putea fi printre modelele ce nu vor mai fi produse.

De asemenea, se analizează înlocuirea modelului electric Zoe şi viitorul berlinei Mégane, un alt produs simbolic al constructorului francez, care e înlocuit cu succes de crossover-ul Arkana, mai susţin sursele. Din catalog ar putea dispărea unele variante locale.

Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Sursa. Agerpres.ro